Vor ca Toamna Orădeană să se autofinanţeze

31Comentarii
Primarul l-a felicitat public pe Flavius Bunoiu
Primarul l-a felicitat public pe Flavius Bunoiu
Organizatorii Toamnei Orădene vor să ajungă la autofinanţare. Adio externalizare a festivalurilor!

După un an cu buget mic alocat Toamnei Orădene, organizatorii au ajuns la concluzia că manifestările pot fi autofinanţate. Aici vor să ajungă în anii următori. Primarul IlieBolojan a ţinut să îl felicite şi să îi mulţumească vineri public directorului Casei de Cultură a Municipiului, Flavius Bunoiu, pentru felul în care a organizat ediţia 2009 a Toamnei Orădene. „A dovedit că se pot oganiza evenimente normale pe bani puţini, la preţuri de patru – cinci ori mai mici, arătând că Primăria e capabilă să facă acest lucru. Dacă în urmă cu câteva luni ne gândeam la ideea externalizării evenimentelor culturale, festivalurilor şi târgurilor, după finalizarea Toamnei Orădene am renunţat la aceasta, pentru că, prin organizarea unor astfel evenimente într-o formulă corectă ne apropiem de ţinta Toamnei Orădene, aceea de finanţare exclusiv din resurse proprii”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Încasări mai mari

Una dintre strategiile organizatorilor a fost aceea de a ţine din scurt comercianţii. Deşi au fost alocaţi mult mai puţini bani decât în anii trecuţi, 271.000 lei, jumătate faţă de anul trecut şi valoarea sponsorizărilor a fost mai mică, scăzând faţă de 2008 de la 87.500 lei la 30.000 de lei, au fost organizate evenimente bogate şi diverse. În plus, s-au obţinut fonduri mai mari din activităţile comerciale, de la 40.805 lei, în 2008, 116.052 lei, în 2009. Ba, mai mult, la anumite târguri, cum a fost cel al Pălincarilor şi Vinului, valoarea încasărilor într-o singură zi, a fost cât în anii trecuţi pe toată durata evenimentelor Toamnei Orădene. „Aceasta, pentru că, toţi comercianţii au fost verificaţi la sânge de efectivele de jandarmi care au asigurat paza manifestărilor, dând afară pe toţi cei care nu au achitat taxele”, a specificat Flavius Bunoiu. Au fost aplicate trei tipuri de tarife: 100 de lei pe zi pentru micii comercianţi, 1500 de lei pentru cei cu preparate alimentare în corturi şi 2.000 pentru cei care au ocupat spaţii în parcare, pentru ultimele două categorii, pe câte trei zile. Conducerea CCM a utilizat şi economiile de la câteva evenimente anterioare, cum a fost Carnavalul Florilor şi Zilele Cetăţii Oradea, în valoare 30.000 de lei, astfel că bugetul cheltuit a fost de 310.000 de lei.

Ţinta-autofinanţarea

Dacă în anul trecut la finalul Toamnei Orădene exista un rest la buget de 7.000 de lei, acum acesta a ajuns la aproape 107.000 lei. „Având în vedere că în acest an am obţinut din încasări şi sponsorizări 146.000 de lei, adică jumătate din suma cheltuită, în viitor Toamna Orădeană ar putea ajunge la nivelul de autofinanţare”, spune Flavius Bunoiu. Directorul CCM a anunţat că vor fi aduse îmbunătăţiri. Va fi eliminat „aspectul de talcioc şi de bâlci”, şi peisajul pistriţat al comercianţilor la Toamna Orădeană, pentru a se crea o imagine unitară lor. Vor fi scoase de pe scena TO şi ledurile şi beculeţele comercializate, până acum în serile manifestărilor.

Bartere

În ceea ce priveşte onorariile artiştilor, Anna Lesko a cântat la Oradea pentru 1900 de euro (doar onorariul), trupa Voltaj a fost adusă pentru 6400 de euro (onorariu), cele două trupe maghiare Zanzibar şi KFT pentru 25.820 lei (incluzând transportul masa şi cazarea), iar trupa Sistem, 4900 de euro. Pentru focurile de artificii din seara de duminică, 11 octombrie municipalitatea a decartat 2000 de euro.

Conducerea municipalităţii a iniţiat un parteneriat pentru concretizarea unui barter cu celelalte judeţe din nord-vestul ţării, pentru a-şi trimite reciproc ansambluri folclorice, cu ocazii similare. Au fost economisite, în acest fel, 20.000 de lei, cât ar fi costat un week-end de muzică populară până acum la TO. „Parteneriatul cu celelalte judeţe, dincolo de faptul că implică o reducere a cheltuielilor, are drept efect şi promovarea Bihorului”, spune Bolojan.

Malina Pop



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor