Vor carte de identitate în regim de urgenţă

ORADEA – Eliberarea cărţii de identitate în regim de urgenţă se bucură de mare popularitate între solicitanţi. Serviciul comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberează zilnic aproximativ 300 de cărţi de identitate, dintre care aproximativ 15% în regim de urgenţă, ne-a declarat şeful de serviciu, Adrian Chiru.

Taxa de urgenţă este de 50 RON, la care se adaugă 8 RON, preţul documentului, actul de identitate fiind eliberat în termen de 48 de ore. Pentru eliberarea actului de identitate în condiţii normale, în termen de şapte zile lucrătoare, se plătesc doar 8 RON.

Celălalt serviciu nou, implementat din 1 ianuarie, eliberarea cărţii de identitate la domiciliu, nu este la fel de popular, până acum înregistrându-se o singură solicitare. Taxa acestui serviciu este 150 RON, de plata sa fiind scutite persoanele cu handicap.

Serviciul comunitar local de evidenţă a persoanelor este asaltat, în continuare, de cetăţeni, numărul solicitărilor privind eliberarea cărţilor de identitate fiind aproape triplu faţă de luna noiembrie. Serviciul face faţă afluxului mare de clienţi, datorită faptului că lucrează cu nouă ghişee, afirmă Adrian Chiru.

Zoltan Pengo



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase