Vor exmatricula violenţa

SĂCUENI/CADEA- Lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii (CAPC) din cadrul IPJ Bihor şi poliţiştii din Săcueni se întâlnesc duminică cu elevii din Săcueni şi Cadea. Acţiunea din cadrul campaniei „Agresivitatea – forţă sau slăbiciune”, demarată de CAPC luna trecută, vizează informarea adolescenţilor cu privire la agresivitate.

Elevii vor primi pliante cu recomandări şi vor viziona filmuleţe educative realizate în acest sens. La întâlniri vor participa reprezentanţi ai Consiliilor elevilor din şcoli, cadre didactice, consilieri educativi, psihopedagogi şi părinţii ai elevilor în vederea dezbaterii modalităţilor de prevenire a victimizării elevilor şi implicării în fapte antisociale. În partea a doua a întâlnirii, elevii vor avea de realizat un mic proiect de prevenire a agresivităţii, prin reprezentarea pe un arbore a obiectivelor, modalităţilor de realizare şi resurselor umane folosite.
„Scopul campaniei este reducerea numărului actelor de violenţă comise în unităţile şcolare şi în vecinătatea lor prin conştientizarea de către adolescenţi a efectului nociv al violenţei asupra propriei persoane şi asupra comunităţii”, precizează subcomisar Ioana Indrieş, ofiţer în cadrul CAPC.
Printre obiectivele campaniei se regăsesc: identificarea formelor de manifestare a comportamentelor antisociale ale elevilor, în special a manifestărilor agresive, pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a elevilor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea normelor de convieţuire socială şi creşterea gradului de siguranţă a adolescenţilor în spaţiul public, mai precizează subcomisar Ioana Indrieş.

Ovidiu Morcan




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase