Vor inaugura drumul care leagă Sânnicolau Român de Oradea

De Veronica Bursaşiu
5Comentarii
Vor inaugura drumul care leagă Sânnicolau Român de Oradea
Evenimentul va avea loc joi și e urmarea unui proiect inițiat în urmă cu patru ani, pus sub semnul întrebării de custodele Văii Alceului, Grupul Milvius.

Primăria Sânnicolau Român a solicitat de mai multe ori custodelui un aviz pentru a realiza tronsonul de 2.600 m de drum în aria protejată. Acesta a evitat însă, de fiecare dată, să dea aviz. Proiectul demarat în 2014 a fost blocat pe ultimii 2,6 km de drum din considerente invocate de Grupul Milvius, care țin de faptul că populația de vânturei-de-seară din apropiere ar fi pusă în pericol.

„Singura concluzie a celor de la Milvius este că acesta e un drum ucigaş, pentru că pune în pericol biodiversitatea, că ar omorî vânturelul-de-seară, că ar omorî popândăii şi broaştele care sunt hrană pentru vânturel”, trăgea primarul Dumitru Munge un semnal de alarmă în ceea ce privea perspectiva pierderii fondurilor europene alocate proiectului.

O concluzie care ar fi descurajat mulți primari, nu și pe Dumitru Munge, pe care îl mâna în luptă dorința ca localnicii să poată ajunge la Oradea pe drumul pe care l-au străbătut și strămoșii lor, fără a mai face un ocol de zeci de kilometri. Au urmat niște ani de luptă cu custodele – Asociația Milvius, respectiv de convingere a autorităților de mediu, de evaluări – ultima a costat 500.000 lei, de negocieri și discuții. Primarul Dumitru Munge nu s-a lăsat intimidat nicio clipă, decis fiind să nu piardă fondurile europene alocate proiectului și să faciliteze accesul localnicilor spre Oradea.
drum3

„Este vorba de traseul pe care îl făceau şi strămoşii noştri, de aproximativ 14 km. Acum suntem nevoiţi să urmăm trasee de 40 km pentru a ajunge în oraş. Gândiţi-vă, dincolo de aceasta, cât s-ar scurta timpul de intervenţii al salvărilor, dar şi cum am putea valorifica potenţialul agricol, de circa 5.000 ha de teren, cât de atractivi am fi pentru investitori dacă am face acest drum. Adică încă puţin peste 2 km, cât mai e de executat. Noi am dat asigurări că reabilitarea drumului de interes local nu va genera trafic suplimentar, deoarece acesta nu face legătura cu drumul comunal DC 77, care este într-o altă comună, Nojorid, limitrofă comunei Sânnicolau Român”, argumenta primarul anul trecut.

Grupul Milvius nu dorea să dea aviz pentru construcţie, invocând faptul că vânturelul-de-seară ar fi în pericol. Aceasta, chiar dacă familiile de păsări se adăpostesc la aproximativ 800 m de drumul invocat. Situația proiectului era arzătoare, deoarece termenul de finalizare a proiectului finanțat prin PNDL este 2018. Și la ultimele discuții, Grupul Milvius a cerut Primăriei măsuri ce păreau de neacceptat: să pună pe lungimea celor peste 2 km de drum „polițiști culcați” din sută în sută de metri, să împrejmuiască locul unde se adăpostesc păsările cu peste 4 km de gard de sârmă, și să pună peste 300 m de panouri fonice, cheltuieli care se resimt în bugetul Primăriei Sânnicolau Român.

Se pare însă că Poliția Rutieră care a avizat drumul nu agreează varianta susținută de Grupul Milvius, cea a limitatoarelor de viteză postate la fiecare sută de metri.

În prealabil, Primăria Sânnicolau Român agrease cererile deja formulate de custode: „limitarea vitezei la 40 km/h, în vederea evitării cazurilor de coliziune dintre vehicule şi speciile protejate din sit; instalarea unor borduri pentru încetinirea vitezei din 500 în 500 m; evitarea, pe cât posibil, a defrişării vegetaţiei arboricole şi arbustive – nu se vor permite defrişări ale vegetaţiei spontane fără acordul custodelui; plantarea pe ambele părţi ale drumului a unei perdele de arbuşti folosind specii autohtone sau de panouri fonice; de-a lungul pâlcului de arbori, amplasarea de indicatoare rutiere «Atenţie, păsări!»; amenajarea de pasaje de trecere a păsărilor peste drum şi, nu în ultimul rând, semnarea unui contract pe perioadă nedeterminată cu Grupul Milvius, pentru întreţinerea obiectivelor care au ca scop protejarea vânturelului-de-seară”. În acest fel, prin inaugurarea drumului dintre Oradea și Sânnicolau Român vor deveni funcționali și cei 3,8 km de drum asfaltat deja, care se opreau brusc în câmp, neavând practic nicio destinație.

drum2



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor