Vor juca al treilea meci cu Craiova

Vor juca al treilea meci cu Craiova
ORADEA - CSM Leonardo n-a reuşit să tranşeze în două partide întâlnirea cu CSM U Craiova, contând pentru locurile 13-16 din cadrul turneului play-out al Diviziei A de baschet masculin.

După ce orădenii au câştigat primul meci, disputat la Oradea, scor 99-72, era de aşteptat ca ei să se impună şi în deplasare, în faţa unei echipe evident inferioare. Iată însă că n-a fost aşa, CSM U Craiova reuşind să câştige a doua partidă, pe teren propriu, cu scorul de 91-90 (29-26, 23-19, 18-22, 21-23).
Meciul de la Craiova a fost deosebit de echilibrat şi disputat. Gazdele au condus la pauză cu 52-45, dar oaspeţii au forţat egalarea în ultimele două sferturi. CSM U Craiova s-a impus la limită în cele din urmă, după un final tensionat, scor 91-90.
Cel de-al treilea meci dintre CSM Leonardo şi CSM U Craiova va avea loc sâmbătă, la sala de jocuri sportive a LPS Bihorul, cu începere de la ora 17.
Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !