Economia României va fi salvată de sistemul şcolar profesional – dual. Sistem care copiază, în mare parte, sistemul profesional din ţările Europei centrale şi vestice. Cel puţin aşa cred guvernanţii. Pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost lansat, săptămâna trecută, în dezbatere publică un proiect de lege care are ca temă introducerea învăţământului dual ca formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic.
Noutăţi
Ca element de noutate, se propune introducerea rutei profesionale „complete”, după finalizarea clasei a VIII‐a, astfel încât să se poată asigura pregătirea elevilor pentru calificări profesionale până la nivelul 5 inclusiv, rută orientată către nevoile imediate ale pieţei muncii.
Ruta profesională este construită prin redefinirea învăţământului profesional cu durata de 3 ani, organizat după clasa a VIII – a – ca program de formare în sistem profesional – dual, care asigură nivelul 3 de calificare, nivel corespunzător unui muncitor calificat (ex. mecanic auto, bucătar, horticultor).
Urmează introducerea programului de formare în sistem profesional – dual nivelul 4 de calificare, nivel corespunzător unui tehnician (ex. tehnician în gastronomie, tehnician în agricultură). Ultimul nivel corespunde introducerii programului de formare în sistem profesional – dual nivelul 5 de calificare, nivel corespunzător unui tehnician superior (ex. tehnician nutriţionist, tehnician protecția plantelor).
Proiectul de act normativ ţine cont atât de propunerile mediului economic cât și de analiza modului în care este organizat sistemul dual în ţări precum Austria, Elveția, Franța, Germania și Olanda.
„Principala modificare, sau mai corect spus completare, vizează traiectoria profesională a elevului care se înscrie la această formă de învăţământ: deoarece în acest moment există doar posibilitatea nivelului trei de calificare, adică aceea de muncitor calificat, am introdus două noi niveluri: nivelul de calificare 4 (tehnician) şi nivelul de calificare 5 (tehnician specialist).
Ne fundamentăm propunerile pe un studiu de caz din cinci ţări iar modelul nostru, deşi nu copiază un anume model, răspunde şi este aliniat la ceea ce se întâmplă în ţările cu foarte multă experienţă în domeniu, ţări care reuşesc să vină cu resurse umane calificate pe piaţa muncii şi să răspundă nevoilor de dezvoltare. În al doilea rând, vom vorbi, de acum înainte, doar de învăţământul profesional – dual, pentru că pregătirea profesională nu poate fi făcută fără o implicare majoră şi o practică adecvată în industrie, la beneficiar”, a declarat Adrian Curaj, ministrul Educaţiei. Cei interesaţi de acest proiect pot face propuneri până în 16 iunie 2016 la adresa de e-mail: consultare-dual@tvet.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!