Vor profit dintr-o lege socială

4Comentarii
Vor profit dintr-o lege socială
Înainte de a fi construit, cartierul Tineretului din Calea Clujului da nastere la dispute si dileme în cadrul Executivului local. O familie doreste sa-si vânda casa construita pe terenul primit gratuit.

Un cuplu beneficiar al Legii nr. 15/2003, familia Costrut Adrian si Cristina, si-a anuntat intentia de a-si vinde locuinta construita pe un lot de 250 de metri patrati, primit gratuit de la Primarie. Subiectul dilemei ivite la nivelul municipalitatii consta în aceea ca Legea nr. 15/2003, pusa în aplicare chiar înainte de alegerile locale, a fost gândita ca o lege sociala, pentru sprijinirea tinerilor, si nu ca o modalitate de a-i ajuta sa faca bani.


În situatia data, cum nu exista nici un fel de prevedere legala care sa interzica înstrainarea locuintelor ridicate pe terenurile primite gratuit, municipalitatea se vede fortata sa vânda viitorului cumparator al familiei Costrut si terenul în suprafata de 250 mp.


„Avem si noi partea noastra de vina pentru situatia creata. Este evident pentru toata lumea ca Legea nr. 15 a avut un pronuntat caracter electoral, pe lânga cel social. Este o lege facuta pe singura coala A4 din care lipsesc multe prevederi esentiale. Atâta vreme cât legi serioase au conditionat vânzarea locuintelor catre chiriasi de faptul ca acestea nu pot fi vândute pe diverse perioade de timp, nu era gresit sa introducem o prevedere de acest gen si pentru cei care au primit teren gratuit la Legea nr. 15.

Cum aceasta prevedere nu exista, am ajuns în situatia de acum”, comenteaza Marcel Bolos, directorul Directiei Patrimoniu din Primarie.

Pe lânga lege


O alta problema ivita în aceasta situatie este cea legata de modul în care se face vânzarea acestui teren. Legea prevede ca procedura general valabila organizarea de licitatie pentru vânzarea de teren aflat în proprietatea Primariei. În aceasta situatie, pentru vânzarea terenului de sub casa nu se poate organiza licitatie, apreciaza directorul Bolos: „Suntem, astfel, obligati la negociere directa cu viitorul proprietar”.


Vânzarea acestui teren prin negociere directa – initial atribuit gratuit, pentru ajutorarea tinerei familii Costrut – va face obiectul unui proiect de hotarâre propus consilierilor pentru sedinta ordinara de joi. Acestia vor fi, astfel, instanta care va decide modul în care se va rezolva situatia. De altfel, conform unor surse din Primarie, de modul în care alesii vor reglementa situatia depinde crearea unui precedent în vânzarea terenurilor oferite gratuit în Calea Clujului.

Cristina Ghilea



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor