Vor să boicoteze începerea anului şcolar

5Comentarii
Sindicaliştii vor să boicoteze începerea anului şcolar
Sindicaliştii vor să boicoteze începerea anului şcolar
Chiar dacă Executivul a acordat Educaţiei un plus de 11 mii de miliarde de lei vechi la rectificarea bugetară de miercuri, sindicatele din învăţământ sunt tot nemulţumite. Profesorii ameninţă cu boicotarea deschiderii anului şcolar.

Sindicaliştii susţin că vor organiza chiar pe 15 septembrie un miting, pe motiv că Guvernul nu a respectat protocolul încheiat anul trecut, care prevedea o nouă lege a salarizării.

Liderii federaţiilor din învăţământ îi cer premierului Tăriceanu ca cel târziu săptămâna viitoare să se întâlnească cu ei şi să discute modul în care au fost respectate angajamentele din protocolul semnat la sfârşitul anului trecut.

Profesorii cer o nouă lege a salarizării şi susţin că Guvernul a depăşit deja termenul până la care trebuia să întocmească o astfel de lege. Sindicaliştii nu s-au arătat impresionaţi de rectificarea bugetară.

“Decizia pe care am luat-o nu face decât să vină în continuarea celor la care ne-am angajat prin protocol. Dovedim că Guvernul respectă angajamentele luate prin protocol”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. “Sigur am disponibilitatea să mă întâlnesc şi să rediscutăm acest subiect”, a adăugat acesta.

Nici premierul Călin Popescu Tăriceanu nu este mulţumit de modul în care îşi fac treaba unii dintre cei care lucrează în învăţământ. “Am informaţii că la nivelul instituţiilor de învăţământ superior nu există capacitatea de a cheltui toţi banii primiţi. E regretabil”, a comentat premierul.

Prin rectificarea de buget de miercuri, Guvernul a alocat peste 2.000 de miliarde de lei vechi pentru reabilitarea drumurilor şi 5.600 de miliarde de lei pentru asistenţă socială şi pentru mărirea pensiilor. Potrivit Ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, această rectificare a fost posibilă ca urmare a încasările tot mai mari la bugetul statului.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor