Vor să le fie mai cald

1Comentariu
Vor să le fie mai cald
HUNEDOARA – Două blocuri din Hunedoara vor fi cuprinse în programul naţional de reabilitare termică. Asociaţia de proprietari 76 şi cea a blocului 10 au solicitat acest lucru Consiliului Local Hunedoara.

Ele sunt primele din municipiu care vor fi incluse în acest program.

Lucrările de reabilitare termică a clădirilor de locuit, construite în perioada 1950-1990, vor fi finanţate în părţi egale, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului de către autorităţile locale şi din fondul de reparaţii al asociaţiilor. Deşi acest sistem de finanţare a lucrărilor de reabilitare este stabilit printr-o hotărâre de guvern încă din 2006, până acum nici o asociaţie de proprietari nu s-a grăbit să profite de acesta. Soluţia de finantare are ca efect diminuarea efortului financiar al asociaţiilor de proprietari, implicit pentru renovarea faţadelor clădirilor de locuit.

 

Cel mai important lucru este însă acela că reabilitarea termică a blocurilor duce la scăderea costurilor efective pentru energia termică şi reducerea consumurilor energetice.
Reprezentanţii primăriei hunedorene spun că în acest an doar aceste două blocuri vor fi cuprinse în programul de reabilitare, pentru că termenul de depunere a solicitărilor a expirat.

Reabilitarea va fi obligatorie
Din 2010 fiecare clădire va trebui să aibă un certificat energetic. Programul de reabilitare termică pregăteşte asociaţiile de proprietari pentru obţinerea acestui document.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor