Vor să stopeze evaziunea fiscală

2Comentarii
TVA-ul la achiziţia de legume, fructe, carne şi materiale de construcţii se va plăti la intrarea în ţară.

Conform estimărilor oficiale, evaziunea fiscală a ajuns la 29% din PIB, ceea ce înseamnă circa 25 de miliard de euro. Banii aceştia ar ajunge pentru plata integrală a pensiilor câţiva ani buni. Începând cu 1 iulie, pentru achiziţiile intracomunitare de fructe, cereale, legume, carne sau materiale de construcţii, TVA-ul se va plăti la intrarea acestor produse în România, urmând să fie dedus ulterior, pe baza documentelor justificative. Aceasta este una dintre măsurile cuprinse în proiectul Ministerului Finanţelor Publice care are în vedere reducerea evaziunii fiscale. Plata taxei se va face la punctele de control fiscal ce urmează să fie înfiinţate, agenţii economici fiind obligaţi să depună în acest sens o declaraţie specială de TVA pentru achiziţii intracomunitare de bunuri.

Termenul de plată a TVA-ului pentru bunurile menţionate va fi cel târziu data intrării pe teritoriul României a bunurilor respective iar baza de impozitare pentru TVA a acestor bunuri nu poate fi mai mică decât valoarea minimă stabilită prin ordin al ministrului finantelor publice. În caz contrar persoanele impozabile vor fi obligate la plata TVA la valoarea cea mai mare.

În plus, potrivit proiectului de act normativ, livrarea pe teritoriul ţării a bunurilor menţionate anterior va fi spusă taxării inverse în cazul în care livrarea se va face către persoane impozabile, înregistrate în scopuri de TVA.
Întrucât aceste prevederi contravin legislaţiei Uniunii Europene, proiectul de act normativ prevede pentru acestea o perioadă limitată de aplicabilitate, între 1 iulie 2010 – 31 decembrie 2011.

Registru intracomunitar

O altă măsură propusă prin proiectul de act normativ constă în înfiinţarea Registrului operatorilor intracomunitari, în scopul diminuării evaziunii fiscale în domeniul operaţiunilor intracomunitare.
Acest registru va cuprinde toate persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România care efectuează operaţiuni intracomunitare.

Astfel, înainte de efectuarea unei operaţiuni intracomunitare, orice persoană impozabilă va fi obligată să solicite înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari.
Diferenţa majoră faţă de situaţia actuală va fi că, în Registrul operatorilor intracomunitari vor figura numai persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care realizează sau intentionează să realizeze operaţiuni intracomunitare, autoritatea fiscală având astfel o evidenţă clară a operatorilor economici asupra cărora se va putea concentra în vederea monitorizării operaţiunilor intracomunitare.

Efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care nu sunt înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari va fi considerată contravenţie şi va fi sancţionată cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, confiscarea mărfii şi a veniturilor obţinute din vânzare precum şi a mijloacelor de transport.

Dan Birta

Taguri: , , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor