Vor siguranţă pe internet

1Comentariu
Elevii au distribuit pliante trecătorilor
Elevii au distribuit pliante trecătorilor
Câţiva liceeni orădeni atrag atenţia asupra riscurilor specifice Internetului.

Un grup de voluntari ai Fundaţiei Salvaţi Copiii, elevi la diferite licee din Oradea, au distribuit, ieri, pliante cu reguli pentru o navigare sigură şi plăcută pe internet. Acţiunea face parte din proiectul „Sigur.info”, iniţiat de Fundaţia Salvaţi Copiii. Astfel, elevele Paula Mureşan, Ioana Creţ, ambele în clasa a-XII-a B, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Cristina Todorean şi Beniamin Drule, elevi în clasa a XI-a A, respectiv a IX-a A, la Liceul Greco-Catolic, împreună cu Alex Vuşcan, elev la Liceul Teoretic „Don Orione” au distribuit trecătorilor pliante cu reguli sigure de navigare pe internet, destinate copiilor, adolescenţilor şi părinţilor.

Liceeni au devenit voluntari ai Fundaţiei după ce, în luna martie, au participat la un curs de formare organizat de aceasta. Tinerii au fost formaţi şi în cadrul unei tabere care s-a ţinut, în luna august, la Alba-Iulia.

Riscuri

După ce au văzut modul în care tinerii interacţionează între ei şi conştienţi de faptul că mulţi dintre copii şi tineri nu realizează că internetul presupune anumite riscuri, liceenii orădeni s-au hotărît să colaboreze cu Fundaţia Salvaţi Copiii. Astfel au devenit voluntarii organizaţiei şi încearcă să atenţioneze că internetul nu este un mod de viaţă, ci un instrument care ajută.
„Internetul face parte din viaţa noastră, însă nu toţi sunt conştienţi că alături de beneficii, există şi riscuri specifice. De aceea ne-am propus să atragem atenţia asupra riscurilor la care pot fi expuşi copiii, tinerii şi de ce nu şi adulţii, dacă nu respectă anumite reguli importante”, a declarat Cristina Todorean, voluntara Fundaţiei Salvaţi Copiii.

Crina Dobocan

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor