Vor suplimentarea bugetului pentru Programul tomate

De Simona Drimbău
Vor suplimentarea bugetului pentru Programul tomate
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere un proiect de act normativ prin care se alocă suplimentar din bugetul pentru anul 2018 aproape 48 de milioane de euro pentru achitarea subvenţiei de 3.000 de euro fermierilor care cultivă tomate în spaţii protejate.

Astfel, documentul prevede că resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute sunt în sumă de 220.021,4 mii de lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 47.838 mii de euro, şi se asigură din bugetul pe anul 2018 repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.01 „Transferuri curente”, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice”, direcţiilor pentru agricultură judeţene care asigură sumele necesare acordării schemei.

Suplimentare

Suplimentarea bugetului pentru plata acestei subvenţii a fost necesară pentru că sunt mai mulţi fermieri eligibili înscrişi în program, iar suma cerută de ei a depăşit cu aproape 9 milioane de euro bugetul de 40 de milioane de euro, alocat iniţial. Iniţial, reprezentanţii MADR au intenţionat să achite subvenţia din bugetul anului 2018 doar pentru o parte din fermieri.

La data de 27 septembrie 2018 erau înscrişi în program 16.463 de solicitanţi, din care pentru Ciclul I de producţie un număr de 10.946 de beneficiari au fost plătiţi cu suma de 151.031.813,40 de lei, echivalentul a 32.838 mii de euro.

Pentru Ciclul II de producţie, care se încheie la data de 20 decembrie 2018, se estimează un număr de 5.500 de beneficiari, ceea ce înseamna că ajutorul de minimis ce va trebui acordat va fi de circa 16.500 mii de euro.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 mp. O altă condiţie este să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 kg, dovedită cu documente justificative.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !