Vor victorie la debutul la CE

Vor victorie la debutul la CE
PORTO - Naţionala de fotbal în sală îşi doreşte un debut cu dreptul la turneul final al Campionatului European care începe azi, în Portugalia, la Porto.

Tricolorii de la futsal, sportul cu cel mai rapid şi evident progres în România în ultimii ani, s-au calificat în premieră şi surprinzător la CE, iar acum au obligaţia de a demonstra că merită să fie între primele opt echipe ale Europei.


România care are în lot 12 jucători de la FC CIP Deva, dintr-un total de 14, şi este antrenată de Zoltan Jakab, antrenorul FC CIP, va juca, azi, împotriva Cehiei. “Cehia e cel mai accesibil adversar din grupă. Dacă prindem o zi bună, putem câştiga, având în vedere că avem un ascendent moral asupra lor după ce i-am bătut de trei ori şi am remizat o dată. Obiectivul nostru la CE este să obţinem trei puncte cu Cehia şi să facem meciuri bune cu favoritele Italia şi Portugalia”, afirma Jakab.

Programul tricolorilor la CE
Echipa României face parte din grupa A a turneului final al Campionatului European de la Porto, alături de reprezentativele Cehiei, Italiei şi Portugaliei.

 

Programul tricolorilor este următorul: România – Cehia (vineri, 16 noiembrie, ora 22.30 în direct pe Eurosport); România – Italia (duminică, 18 noiembrie) şi România – Portugalia (miercuri, 21 noiembrie).

 

Grupa B are în componenţă echipele Spaniei, campioana europeană şi mondială en-titre, Rusiei, Ucrainei şi Serbiei. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase