Voturile a zeci de mii de bihoreni, aşteptate la Budapesta

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
9Comentarii
Voturile a zeci de mii de bihoreni, aşteptate la Budapesta
De aproximativ două săptămâni, Poşta Română distribuie bihorenilor cu dublă cetăţenie plicurile cu buletinele de vot pentru alegerile din 8 aprilie, din Ungaria.

Liderii maghiarilor din Bihor anticipează că, după cum s-a întâmplat şi până acum, beneficiarii voturilor etnicilor maghiari din România vor fi Fidesz, partidul lui Viktor Orban şi aliaţii săi din Partidul Popular Creştin Democrat – KDNP. „De obicei, maghiarii din Transilvania votează pentru partidele de guvernământ”, spune Csomortany Istvan, lider PPMT Bihor.

Statisticile alegerilor din urmă cu patru ani arătă clar trendul: atunci 95% dintre votanţii cu dublă cetăţenie au preferat Fidesz.

De altfel, Csomortany spune că şi-a exercitat dreptul de vot şi a votat „pentru continuitate, pentru a merge în acelaşi sens cu ceea ce s-a întâmplat în ultimii 8 ani, când s-au obţinut beneficii pentru întreaga comunitate de maghiari din afara graniţelor ţării, iar ceea ce s-a obţinut cel mai important este tocmai această procedură simplificată de obţinere a cetăţeniei maghiare, care nu are un criteriu strict etnic, în sensul că dacă un român a avut strămoşi maghiari, putea să ceară dublă cetăţenie”, spune Csomortany Istvan.

Doar liste de partid

Institutul Central de Statistică (KSH) publica cu două luni înainte de alegerile din Ungaria informația că 845.000 de persoane au dobândit cetăţenia maghiară din 2011 încoace, când a apărut legea maghiară care permite o procedură simplificată pentru obţinerea cetăţeniei.

75% dintre aceştia provin din Transilvania. Aceasta înseamnă că 650.000 de cetăţeni români dețin şi cetăţenia maghiară. Conform estimărilor UDMR şi PPMT Bihor, care au avut birouri prin care au intermediat această acţiune, numărul bihorenilor ar fi de ordinul zecilor de mii. „Nu putem avea estimări clare, deoarece astfel de birouri au funcţionat şi pe lângă bisericile maghiare”, spune Csomortany Istvan.

Câţi vor vota? Liderul UDMR Bihor, parlamentarul Szabo Odon, spune că „participarea la vot a etnicilor maghiari cu dublă cetăţenie va fi probabil similară cu participarea din Ungaria”. Adică aproximativ 50%.
Cetăţenii maghiari cu domiciliul în străinătate nu îi pot vota pe candidaţii care figurează pe listele diferitelor circumscripţii electorale. Ei pot vota doar liste de partid.

Voturile etnicilor maghiari din România devin cu atât mai importante în coşul comun al voturilor strânse de Fidesz, cu cât scorul obţinut în alegeri se apropie de două treimi din sufragii. Miza e modificarea Constituţiei, teza unităţii naţionale, atenţia faţă de maghiarii de dincolo de graniţele Ungariei. 100 de milioane de euro e cifra investiţiilor pe care Guvernul Orbán le-ar fi făcut în România.

În Bihor, Guvernul de la Budapesta a trimis bani pentru a renova Palatul Baroc din Oradea, dar şi Muzeul Ady din Turnul Ciunt de la Salonta. Fidesz poate fi sigur de simpatia ungurilor din Transilvania şi ca urmare a politicii partidului de opoziţie din Ungaria, Coaliţia Democrată (DK), condusă de fostul premier Gyurcsány Ferenc, singurul care şi-a asumat faptul că şi-ar dori să retragă dreptul de vot în Ungaria al cetăţenilor maghiari care nu au domiciliul în Ungaria.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor