Vrea sa-i scape de spaga

5Comentarii
Vrea sa-i scape de spaga
Primarul Oradiei i-a anunţat pe medicii de la Spitalul Judeţean că nu va tolera medicii care cer „atenţii”.

Ilie Bolojan împreună cu viceprimarul Gheorghe Carp s-au întâlnit joi cu conducerea SpitaluluiJudetean şi cu mai mulţi şefi de secţii. Într-un comunicat al Primăriei se arată că scopul întâlnirii a fost acela de a clarifica aspectele ce ţin de transferul de responsabilitate de la Consiliul Judeţean la Primăria Oradea, în ceea ce priveşte administrarea Spitalului Judeţean.
În debutul întâlnirii, primarul Ilie Bolojan a ţinut să precizeze că municipalitatea îşi doreşte, în primul rând, un sistem de sănătate decent.

„Nu voi accepta ca medicii din spitalele subordonate municipalităţii să condiţioneze tratamentul pacienţilor de plata unor sume de bani. În cazul în care un pacient este mulţumit de prestaţia medicului şi doreşte, şi poate să-l răsplătească, este liber s-o facă. Respectul faţă de pacient trebuie să fie dovedit prin atitudinea medicului faţă de pacient şi aparţinătorii lui”, a menţionat primarul.

Reduceri, reduceri…

„Din punct de vedere al autorizării, trebuie să facem nişte paşi, absolut necesari pentru ca spitalul să poată fi autorizat. Totodată, trebuie să avem în vedere respectarea circuitelor sanitare şi să găsim o formulă pentru ca numărul de paturi să ajungă undeva la 550. Municipalitatea va susţine o politică a paşilor mărunţi, o reducere în trepte, care să nu afecteze contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate”, le-a spus primarul celor prezenţi. Medicii vor trebui astfel, să reducă în funcţie de situaţie, numărul zilelor de spitalizare şi să menţină rulajul.
Conducerea Primăriei aşteaptă acum ca ministrul Sănătăţii să facă demersuri pe lângă Ministerul Finanţelor pentru ca plăţile pe care Casele de Asigurări de Sănătate le datorează spitalelor, să fie aduse la zi.

Având în vedere că Spitalul Judeţean a înregistrat în primele şase luni ale acestui an pierderi de peste 1,3 milioane lei, va trebui ca aceste pierderi să fie acoperite prin luarea câtorva măsuri, precum: reducerea personalului TESA, restrângerea unor activităţi care momentan se desfăşoară în spaţii închiriate, dar şi comasarea unora dintre activităţile spitalului.

În cadrul întâlnirii, primarul Ilie Bolojan a informat comitetul director că, pentru a eficientiza activitatea spitalului, municipalitatea va lua decizia închiderii Staţionarului II de lângă magazinul Crişul, până la jumătatea anului viitor, dorindu-se în acelaşi timp mutarea Secţiei de Oncologie la Spitalul Municipal, însă după finalizarea secţiei de radioterapie. Totodată, Secţia de Chirurgie Toracică va fi mutată la Staţionarul I, la Spitalul Judeţean. „Toate urgenţele medicale din judeţul Bihor vor fi gestionate la Spitalul Judeţean, iar tratamentul bolilor cronice va putea fi făcut şi la Spitalul Municipal”, a afirmat edilul.

C.C.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor