Vrea să stopeze abuzurile custozilor din ariile protejate

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
7Comentarii
Vrea să stopeze abuzurile custozilor din ariile protejate
Mai mult de 22% din teritoriul României îl reprezintă așa-numitele arii naturale protejate, zone cu un regim special în ceea ce privește investițiile.

În curând, s-ar putea să nu mai avem acces spre Boga și Padiș. Consecință a faptului că Parcul Natural Apuseni a blocat o investiție a ABA Crișuri pe motiv că un mușchi nu și-ar regăsi condiții propice ca urmare a regularizării. E doar un exemplu despre consecințele faptului că ariile naturale protejate au fost trasate din birou. Adi Croitoru, directorul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, a fost oaspetele Prefecturii Bihor, acolo unde s-a întâlnit cu primarii din județ. Aceasta a venit să convingă primarii și comunitățile că instituția pe care o conduce „funcționează lângă dumnealor” și că „pentru prima dată e o instituție foarte apropiată de comunitate”. Adi Croitoru a spus că în urma discuțiilor a aflat că „fiecare primar avea o problemă cu zonele protejate, fiecare cetățean e supărat pe zonele protejate, fiindcă legislația «nu se aplică unitar»”. Afirmația a fost susținută și de directorul de proiecte din cadrul ANANP, Paula Enuţ, care a confirmat că 7 primari au declarat că au avut proiecte europene blocate de custozii ariilor protejate, care nu au eliberat avizele necesare. Adi Croitoru a declarat că exista o practică conform căreia atunci când era vorba despre construcții în ariile protejate, era un singur verdict: „nu se poate construi”. „Se poate construi, respectând legislația și natura. Scopul nostru este să deblocăm aceste situații, respectând legislația și comunitațile”, a explicat șefa Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.

Șefa Agenției Naționale pentru Arii Protejate e gata să lase comunitățile din ariile protejate să se dezvolte, cu respectarea legii.

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, a atacat joi, într-o conferință de presă, subiectul ce privește drumul dintre Pietroasa şi Boga, care se surpă din pricina unui pârâu care îl subtraversează. Acest proces e generat de faptul că ABA Crişuri a vrut să facă lucrări de regularizare, dar n-a primit acordul administratorului Administraţiei Parcului Natural Apuseni. Vicepreședintele Mang a explicat că pârâul roade din acest drum în fiecare zi în trei zone, ceea ce va face ca în curând „să nu avem acces la Boga și Padiș”.

Mang a spus că investiția a fost oprită „cu dosare penale”. Intervenția lui Ioan Mang a avut loc în prezența președintelui Agenției Naționale pentru Arii Protejate, Adi Croitoru, care după discuții similare cu primarii Bihorului, a ținut să puncteze că „administratorii nu pot face abuzuri, lucrurile nu pot rămâne așa; avem corp de control, care va elucida care e situația. Agenția este o instituție a Statului menită să aibă grijă de natură, dar să nu blocheze investițiile. Un alt exemplu de investiție blocată în asemenea manieră, dar rezolvată cu succes de primarul de Sânnicolau Român, cu suportul CJ Bihor și al Prefecturii, e cea a unui drum inaugurat la peste 4 ani de la inițierea proiectului, blocat de custodele Văii Alceului, Grupul Milvius. Primăria Sânnicolau Român i-a solicitat de mai multe ori custodelui un aviz pentru a realiza tronsonul de 2.600 m de drum în aria protejată. Acesta a evitat însă, de fiecare dată, să dea aviz. Proiectul demarat în 2014 a fost blocat pe ultimii 2,6 km de drum din considerente invocate de Grupul Milvius, care țin de faptul că populația de vânturei-de-seară din apropiere ar fi pusă în pericol.

„Singura concluzie a celor de la Milvius este că acesta e un drum ucigaş, pentru că pune în pericol biodiversitatea, că ar omorî vânturelul-de-seară, că ar omorî popândăii şi broaştele care sunt hrană pentru vânturel”, trăgea primarul Dumitru Munge un semnal de alarmă în ceea ce privea perspectiva pierderii fondurilor europene alocate proiectului. Primarul Dumitru Munge nu s-a lăsat descurajat însă și a reușit să finalizeze drumul. Un alt exemplu de investiție blocată pe principiul „nimic nu se construiește în aria protejată” e stația de selectare de la Valea lui Mihai, despre care Ioan Mang spune că are dificultăți, „deoarece s-a găsit că trece ceva animal pe acolo”.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor