„Vreau să combin tot ceea ce am învăţat de la toţi antrenorii mei cu propria mea viziune şi filozofie”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
„Vreau să combin tot ceea ce am învăţat de la toţi antrenorii mei cu propria mea viziune şi filozofie”
Și-a creat o școală de polo după ce lăsat în urmă 31 de ani de activitate sportivă. Un interviu în exclusivitate cu Gheorghe Dunca, unul din jucătorii emblematici ai poloului orădean.

JB: Te rog să ne oferi câteva date autobiografice: data naşterii, când ai început să practici poloul, titluri cucerite la toate categoriile de vârstă, data debutului în Superligă, la ce echipe ai jucat, data debutului şi a retragerii de la echipa naţională, numărul de meciuri jucate sub tricolor, titluri de campion la seniori câştigate în carieră.

G.D.: M-am născut la 30.03.1979 în Oradea, într-o familie modestă care făcea parte din aşa-zisul proletariat. Am crescut într-o căsuţă sărăcăcioasă din apropierea bazinului şi a Ştrandului Municipal de atunci. Crişul era în apropierea casei părinţilor mei şi lor le era mereu teamă de riscul unui posibil înec, deoarece vara aveam obiceiul să merg cu copiii de pe strada mea la Criş sau la ştrand, fără să fi ştiut să înot. Mama fiind până după-amiază la serviciu, iar tatăl meu plecat cu zilele datorită slujbei, atât ştrandul cât şi Crişul erau o adevarată ameninţare, aşa că au hotărât să încep să merg la cursuri de iniţiere în înot. Ceea ce s-a şi întâmplat la vârsta de şase ani.

„Tanti Gina” (Biriş Georgiana) aşa cum o cheamă şi azi, m-a învăţat să înot şi tot dânsa i-a convins pe părinţii mei să rămân în continuare să practic înotul de performanţă. L-am practicat timp de opt ani, ultimii patru sub bagheta soţilor Schier, Georgeta şi Herman. Ca înotător am obţinut câteva medalii la concursuri, însă cele mai importante au fost două dintre ele: locul III la 100 şi 200m spate în campionatul naţional de juniori prin 1990, dacă nu mă înşel.

În 1992 am inceput să mă plictisesc de înot, mai ales că poloiştii aveau antrenament după antrenamentul nostru, aşa că am început să rămân treptat de la câte puţin până la… de tot la polo. Atmosfera care exista la secţia de polo a exercitat asupra mea ceva ce atunci poate nu puteam numi, însă astăzi știu cu certitudine că era vorba de „fascinaţie”, ceva ce m-a şi convins să renunţ la înot şi să continui doar cu poloul (după un an de zile de practiare a ambelor sporturi zi de zi).

Despărţirea de înot n-a fost una tocmai uşoară deoarece eram socotit unul dintre cei mai talentaţi şi de perspectivă înotători din acea perioadă, aşa că s-a lăsat cu câteva discuţii mai aprinse si tensiune, dar până la urmă, soarta a decis să rămân acolo unde am ales şi unde îmi plăcea cel mai mult. Primul meu antrenor de polo a fost Dorin Sava, cu care am şi cucerit primul titlu de juniori III in 1993. Al doilea antrenor a fost Zoltan Orban, cu care am cucerit două medalii de aur la juniori II și I, împreună cu care am mai câştigat două medalii de argint şi una de bronz în anii următori.

În 1993 la 14 ani, am ajuns şi la echipa de seniori a CS Crişul Oradea, care era condusă la acea vreme de Eugen Băjenaru. Acolo mă simţeam ca un puiuţ într-o arenă de gladiatori, cei mai renumiţi fiind legendele de atunci ale poloului oradean, Cornel Gordan, Fejer Ivan, Mihai Rada. În 1994 am jucat prima dată în cupele europene, la un turneu de Cupa LEN desfăşurat la Patras, în Grecia, împreună cu încă un jucător de perspectivă, Goina Cosmin.

În 1995, CS Crisul a hotărât restructurarea echipei, renunţând la mai toţi jucătorii din „vechea gardă”, începând reconstrucţia echipei cu jucători tineri de la Crişul şi Dinamo Oradea, sub conducerea lui Liviu Garofeanu, mai apoi alăturându-se echipei şi Cornel Gordan, pe care l-am avut antrenor până în decembrie 2004, atat la Crişul Oradea cât şi la proaspăt înfiinţata CSM Oradea.

În ianuarie 2005, datorită situaţiei financiare precare din ţară, am avut şansa ca, după un turneu de calificare pentru Campionatul Modial, care s-a desfăşurat în Italia, să primesc prima ofertă de a juca peste hotare şi nu oriunde, ci chiar în Italia, visul fiecărui poloist din vremea aceea. Bineînţeles că am acceptat oferta Vallescriviei, unde am jucat două sezoane, după care m-am întors acasă, la CSM Oradea, în 2007 reuşind să câştig primul meu titlu la polo, după 22 de ani de la ultimul cucerit de o echipă orădeană (CS CRişul).

Am rămas acasă două sezoane, iar după ce am câştigat cel de-al doilea titlu, am decis să accept oferta celor de la PAOK Salonic, plecând în Grecia, în special din cauza unor tensiuni şi a unei atmosfere proaste generate atunci în cadrul echipei. După un an în Grecia, am primit o ofertă de la Ferencvaros Budapesta, echipa care dorea să câştige puternicul campionat maghiar. Am rămas mai puţin de un sezon acolo, deoarece criza mondială din 2008 şi-a pus amprenta şi pe acest club, care nu şi-a mai onorat obligaţiile financiare faţă de mine.

În 2010 am primit o ofertă de la DVSE Debrecen, pe care am şi acceptat-o, mai ales că eram aproape de casă. După un an însă m-am întors la vechea mea iubire, CSM Oradea unde aveam să mai câştig patru titluri de campion şi trei Cupe ale României, cu antrenorii Toth Laszlo, Dorin Costrăş şi Ciprian Câmpianu. Am fost selecționat în toate loturile naţionale, la echipele naţionale de juniori atât de vârsta mea cât şi cu unul şi doi ani mai în vârstă decât mine, participând la nu mai puţin de trei Campionate Europene.

La echipa națională de seniori am fost convocat prima dată în 1998, la vârsta de 19 ani, de Cornel Rusu și Liviu Răducanu, încheind această etapă în 2009, după Campionatul European de la Roma, sub bagheta lui Istvan Kovacs. Cea mai frumoasă etapă a fost cea a erei Vlad Hagiu, în care am obţinut cele mai bune rezultate ale echipei naționale din ultimii câţiva zeci de ani. Un loc 4 la CE, locul 5 la CM, motiv pentru care m-am simţit mereu un privilegiat că am avut această şansă care, până la urmă, m-a şi definit ca jucător.

În perioada în care am făcut parte din echipa naţională de seniori, am acumulat 166 de selecţii, participând la trei Campionate Europene de seniori (Belgrad – 2006 locul 4, Malaga – 2008 locul 9, Roma – 2009 locul 8), două Campionate Mondiale (Montreal – 2005 locul 5, Melbourne – 2007 locul 10) şi la turneul final al Cupei Mondiale (Berlin – 2007, locul 8).

JB: Ce simţi acum când ştii că nu vei mai juca în meciuri oficiale?
G.D.: Este oarecum ciudat, ca după 31 de ani de activitate sportivă, brusc se termină totul şi începe altceva, un alt început (necunoscut) dar care, cu siguranţă, va fi unul plin de provocări. Sunt o fire curajoasă de felul meu, care înfruntă orice provocare, fie ea trăznită sau potrivit unora, lipsită de şansă. Dacă eu simt sau cred în ceva, merg pană-n panzele albe şi înfrunt orice îmi iese în cale.

11international

Toate hotărârile le iau singur şi mi le asum, oricare ar fi rezultatul. Am avut însă o alunecare într-o depresie uşoară a doua zi după nefericitul ultim meci al meu şi ultim meci din finala Superligii. Eram acasă, la câteva ore după anunţul făcut pe facebook cu privire la retragerea mea din activitatea de sportiv, mă uitam la vitrina mea cu trofee, medalii, cupe şi suveniruri adunate în toti aceşti ani de muncă asiduă, de satisfacţii şi prestigiu…

JB: Cu ce sentimente te-ai retras, dat fiind faptul că Oradea a pierdut titlul după nouă ani de succese? Care au fost cauzele pierderii titlului?

G.D.: Bineînţeles că mi-ar fi plăcut să mă retrag din activitate în calitate de campion. Sunt o persoană care acceptă realitatea şi care vede în orice rău, minimum un lucru bun. Toate lucrurile din viaţă sunt catalogate, judecate în funcţie de tiparele pe care le avem, o chestiune de optică, persectivă dacă doriţi, iar eu nu am nicio problemă să accept şi să mă adaptez într-un timp scurt la o realitate, oricare ar fi ea. Sezonul trecut Steaua a fost mai bună decât noi. Cum? În ce fel? Cum au reuşit? Nu mai contează, tot ce rămâne scris în istorie este rezultatul, cronicile nescrise nemaiavând nici o relevanţă.

JB: Care a fost momentul cel mai fast din carieră, atât la naţională, cât şi la echipa de club?
G.D. Vă voi relata momentele cele mai frumoase în ordinea lor cronologică, pentru că este greu să cântaresc care din ele a însemnat cel mai mult pentru mine, pentru că fiecare a avut farmecul său şi a încoronat o muncă colectivă. Primul moment de glorie l-am savurat în 1993, la câştigarea primului titlu la juniori. Al doilea în 2005, dupa un loc 5 la Mondialele de la Montreal, al treilea în 2006, după locul 4 la Europenele de la Belgrad, iar al patrulea în 2007, la câştigarea primului titlu de campion la seniori.

JB: Cele mai mari dezamăgiri, dacă ai avut?
G.D.: În general, mă dezamăgesc persoanele din anturajul meu care îmi trădează încrederea pe care le-o acord, care îşi incalcă cuvântul dat sau care mă mint. Sunt un adevarat fan al adevărului, al transparenţei, dreptăţii şi al fair play-ului. Aceste patru elemente îmi ghidează viaţa zi de zi. Ca sportiv, cred că cea mai mare dezamagire a fost ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Beijing, la un turneu care s-a desfăşurat chiar la Oradea, într-o atmosferă susţinută de un public orădean de vis. Acela a fost cel mai frumos public din viaţa mea şi pe care îmi pare nespus de rău că l-am dezamăgit atunci.

JB: Care sunt planurile tale de viitor: dacă ai dori să devii antrenor, la ce nivel, de la juniori sau direct la seniori, după exemplul lui Kádár? Sau dacă doreşti să devii manager, director sportiv sau altă funcţie la echipă sau la club?
G.D.: Îmi doresc să antrenez. De fapt, mi-am început cariera de antrenor încă din vara trecută, atunci când am fost sunat de bunul meu prieten, Edward Andrei, care m-a întrebat dacă accept provocarea de a fi secundul său la lotul naţional al Romaniei U 19 ani. Mi-am dorit dintotdeauna să antrenez după ce-mi închei cariera de sportiv, aşa că voi rămâne în bazin în anii următori, într-un fel sau altul. Momentan, nu am nicio certitudine, însă în săptămânile viitoare se va face lumină şi în acest aspect al vieţii şi al viitorului meu.

Deocamdată, singurul lucru cert este că îmi continui activitatea la lotul U 19 şi la cel din cadrul Şcolii de polo pe care am creat-o şi care îmi poartă numele. Nu doresc să copiez niciun model, însă vreau să combin tot ceea ce am învăţat de la toţi antrenorii mei cu propria mea viziune şi filozofie, punând în practică tot ce este bun şi pozitiv, ca pe un tot unitar şi armonios. În legătură cu manageriatul, sunt absolvent al Facultăţii şi a unui Masterat în management, îmi place să fac asta, îmi place să învăţ lucruri noi, să pun în practică tot ceea ce ştiu, să cunosc oameni, să îmi creez contacte şi relaţii.

11ghita

Am ales să mă ocup şi de această activitate, deoarece sunt conştient că este o necesitate a zilelor noastre şi cineva trebuia să facă şi asta pentru echipa care are un palmares şi un capital de imagine unic în Romania, dar care din păcate nu este fructificat. Sunt un vizionar, îmi plac lucrurile noi, segmentele de nişă care nu sunt speculate sau exploatate. Lumea evoluează şi cu ea şi aspectele de management, marketing, PR etc. Dacă vrei să fii în top şi să profiţi de tot ceea ce ai creat, este necesar să te asiguri că şi aceste lucruri funcţioneaza în parametrii maximi.

JB: Cum vezi viitorul poloului orădean şi românesc? Va reuşi CSM Digi să redevină campioană? Când?
G.D.: Viitorul poloului românesc şi al celui orădean? Sincer, cred că va urma o gaură neagră în anii următori, atât la nivel de echipă naţională, cât şi pe plan local. Echipa naţională, de câţiva ani de zile, se zbate şi funcţionează graţie unei inerţii a reprezentativei care acum un deceniu făcea furori în lume şi în Europa. Însă este lipsită de substanţă, iar calitatea resurselor umane este una îndoielnică. La fel şi mentalitatea, profesionalismul se reflectă direct și inevitabil în rezultate. Acestea vorbesc de la sine, orice comentariu pro fiind de prisos.

Dacă acum zece ani, tremurau ungurii, sârbii, croaţii, muntenegrenii când ne întâlneau şi băteam Italia, Germania, Grecia, Rusia în mai toate confruntările, acum te bucuri de un rezultat pozitiv cu Georgia sau Slovacia. Pe plan local, situaţia este asemănătoare şi acest lucru mă întristează şi mă îngrijorează în acelaşi timp. Dacă nu se implementează un proiect coerent la echipele de juniori pe termen mediu şi lung, situaţia va deveni una dramatică.

11faza dunca

Urmările lipsei de coerenţă şi a inexistenţei unei strategii de viitor în ultimii ani sunt deja pe deplin resimţite de echipa de seniori CSM Digi Oradea. De şase ani suntem nevoiţi să luăm nu doar cei trei jucători străini pe care ni-i permite regulamentul FR Polo, dar şi să luăm jucători din alte oraşe, cu statut de jucători de bază ai echipei, ca locomotive, ca lideri şi cred că aceasta este o problemă serioasă.

Substanţa, sarea şi piperul, ceea ce a condus aceasta echipă de la începuturi pe acest drum frumos al succesului şi al simpatiei publicului local, este că era formată din jucători orădeni. Era de altfel şi punctul nostru forte dintotdeauna, faptul că eram uniţi, aveam aceleaşi valori, eram crescuţi şi iubeam Oradea şi aceste culori nobile de roşu-albastru. Totuşi, am speranţa că într-un viitor apropiat, începând de la antrenorii de la echipele de juniori şi până la cei ai CSM-ului şi ale conducerilor celor patru cluburi orădene, Crişul, Dinamo, Progres şi CSM Oradea, toţi vor înţelege necesitatea schimbării şi vor lucra împreună pentru un scop comun – succesul unui viitor de durată şi nu al unuia de moment, care nu valorează nimic din punctul meu de vedere.

În încheiere, vă rog să-mi îngăduiţi să le mulţumesc public unor oameni care mi-au influenţat decisiv cursul vieţii, antrenori şi colegi de echipă care au crezut în mine, care m-au susţinut şi de la care am învăţat mare parte din ceea ce m-a definit ca jucător: Biriş Georgiana, Georgeta si Herman Schier, Sava Dorin, Zoltan Orban, Eugen Băjenaru, Garofeanu Liviu, Toth Laszlo, Dorin Costrăş, Vlad Hagiu, Somosi Joszef, Gyongyosi Andras, Paolo Venturelli, Vittorio Dorigo, Nikos Venetopoulos, Fejer Ivan, Dorin Roşca, Petruţ Drăgan, Florin Birta, Marcel Haşaş, Ramiro Georgescu, Kádár Kálmán, Flaviu Mănucu, Mircea Mălai, Cosmin Baidoc, Alex Popoviciu, Dorin şi Andrei Creţu, Tiberiu Negrean, Cosmin Goina, Şandor Christian, Andrei Edward, Florin Bonca, Andrei Buşilă, Alexandru Ghiban, Alexandru Matei, Bertini Nenciu, Robert Dinu, Dragoş Ungureanu, Decker Attila, Gojko Pijetlovic, şi Cornel Gordan (îmi cer scuze anticipat dacă am omis pe cineva).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor