„Vrem să ne calificăm în finală”

De Gavril Nutiu
Pivotul orădean Nikola Markovic
Pivotul orădean Nikola Markovic - © FOTO: ORADEABESTPHOTO.RO
CSM CSU Oradea dispută duminică primul meci al seriei cu U BT Cluj-Napoca.

După disputa din semifinalele Cupei României, echipa noastră se întâlnește din nou cu marea sa rivală, de data aceasta în semifinalele Ligii Naționale. CSM CSU s-a impus în Cupă cu scorul de 70-66, chiar pe terenul clujenilor, dar tot nu a câștigat finala. Acum însă, seria se dispută în sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”.

„Consider că o astfel de serie este mai relevantă decât un singur meci, în care se poate întâmpla orice. O serie de cinci meciuri arată care este cu adevărat echipa mai bună. Bineînțeles că ne dorim să avem din nou câștig de cauză și să ne calificăm în finala ediției”, ne-a declarat președintele CS Municipal, Șerban Sere.

Referitor la șansele celor două echipe, oficialul orădean apreciază că echipa clujeană pornește cu un ușor avantaj, datorită faptului că are posibilitatea de a juca un meci în plus pe terenul propriu.

Dispută echilibrată

„Clujul are avantajul terenului propriu în această serie. Sunt însă două echipe de valori foarte apropiate, și acest fapt poate anula acel avantaj. Fiecare echipă poate câștiga pe terenul celeilalte, așa cum s-a întâmplat în repetate rânduri în confruntările anterioare. Noi sperăm ca rezultatul seriei după primele două meciuri, de la Cluj, să ne ofere șanse reale de calificare în finala ediției”, a conchis Șerban Sere.

Antrenorul Cristian Achim are întregul lot de jucători la dispoziție, mai puțin Lázár László, aflat în recuperare. Tehnicianul orădean va stabili în ziua meciului cei șase jucători străini care vor evolua în prima partidă.

Meciul U BT Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea se va disputa duminică seară, de la ora 17:45, la BT Arena, în direct la Digi Sport. Partida va fi condusă de arbitrii Alexandru Olaru, Ciprian Stoica și Șerban Rașoga, iar comisar FR Baschet a fost desemnat Tiberiu Rist. Cel de-al doilea meci al seriei va avea loc marți, 14 mai, tot la Cluj-Napoca, apoi seria se va muta la Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !