Vreme caldă în acest weekend

Vreme caldă în acest weekend
În următoarele zile, vremea va fi caldă şi frumoasă. Ploile vor lipsi, iar vântul va sufla slab. În zonele de deal, cu precădere în Muntenia şi în sudul Banatului, vremea va fi foarte caldă.

La amiază, în aceste zone se vor înregistra maxime de până la 17 grade Celsius. În Capitală, vineri, dar şi în week-end-ul în care intrăm, temperatura va urca până la 11 grade Celsius, cerul va fi variabil şi numai dimineaţa va fi ceaţă.

Pentru cei care au ales să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână la munte este bine de ştiut că, deşi acolo este zăpadă, vremea va fi caldă, cu maxime între 10-13 grade Celsius. În toată ţara vremea va ră­mâ­ne caldă pentru această dată, foar­te caldă în zonele de deal, unde la amiază se vor înregistra 16-17 grade, dar şi la munte, unde, deşi este strat de zăpadă, mercurul termometrelor va ajunge la amiază pâ­nă la 10-14 grade.

LA MUNTE:

Vineri:
Vremea va fi caldă şi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa şi noaptea pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă.
Sâmbătă:
Vremea se va menţine caldă şi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Noaptea şi dimineaţa pe văi şi în depresiuni se va forma ceaţă.
Duminică:
Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse va ploua.

BUCUREŞTI:

Vineri:
Vremea va fi caldă şi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Sâmbătă:
Vremea se va menţine caldă, cu condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab. Maxima: 10°C, iar minima: 0°C.
Duminică:
Vremea se menţine caldă. Ce­rul variabil ziua se va înnora treptat noaptea. Vântul va sufla slab. Maxima: 11°C, iar minima: 3°C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase