Vremea rea face din nou probleme în nordul ţării

Reactualizat la:
Vremea rea face din nou probleme în nordul ţării
Măsuri de circulaţie speciale au fost luate în Pasul Gutâi, judeţul Maramureş. Drumarii şi poliţia rutieră nu au permis, în noaptea de marţi, accesul în zonă pentru maşinile de mare tonaj, fără lanţuri antiderapante.

Din cauza zăpezii mari, circulaţia se desfăşoară cu greutate pe Drumul Naţional 18, între Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei. Multe tiruri au rămas blocate în zonă. Drumul naţional care face legătura între Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, până în Pasul Prislop, la Borşa, este acoperit în întregime de strat de zăpadă.

Drumarii fac eforturi să cureţe zăpada de pe carosabil. Traficul se desfăşoară cu dificultate din cauza ninsorii şi în Pasul Rotunda, în zona oraşului Cavnic, dar şi pe Dealul Ştefăniţei, pe drumul care face legătura între judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.

Iarnă în toată regula şi în judeţul Mehedinţi, unde zăpada abundentă şi viscolul puternic au îngreunat circulaţia, marţi seară. Pe porţiunile în pantă, şoferii maşinilor neechipate pentru iarnă au fost obligaţi să se întoarcă din drum. Unii şi-au abandonat peste noapte autoturismele, în timp ce alţii au aşteptat venirea drumarilor.

Toată noaptea de marţi a nins abundent. În dreptul localităţii Godeanu zăpada măsoară aproape un metru, iar temperaturile sunt extrem de scăzute. Cei care circulă zilele acestea în zona zona Godeanu – Băile Herculane trebuie să fie foarte atenţi, întrucât există pericolul producerii de avalanşe.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase