VTM pe serpentinele de la Paleu

2Comentarii
Foto Bihon
Foto Bihon
ORADEA – Sâmbătă, 27 septembrie, ACS Pro Racing şi Auto Bara & Co, în colaborare cu Primaria Oradea şi CJ Bihor au desfăşurat o etapă judeţeană de viteză pe traseu montan, pista de curse aleasă fiind drumul ce leagă Oradea de comuna Paleu.

Deşi a fost o dimineaţă friguroasă concurenţii au început să se adune la start încă de la ora 08 dimineaţa când s-au făcut înscrierile.

 

În final, la ora zece, pe grila de start erau 25 de înscrişi, din Hunedoara, Arad, desigur Oradea dar şi chiar din Ungaria. Participanţii nu au avut restricţii, aşa că, alături de piloţi licenţiaţi şi cu multe curse în spate, la Paleu au putut participa şi amatorii sportului pe patru roţi.

 

 De asemenea maşinile participante au fost de toate categoriile şi motorizările, startul fiind luat chiar de de un Logan MCV.

Proba de concurs a constat în urcarea serpentinelor, într-un timp cât mai scurt. Prima urcare a fost una de recunoaştere a traseului, mai au urmat două cronometrate şi două de concurs, în total, piloţii având de urcat de cinci ori. Lungimea traseului a fost de 2.100 metri.

Tradiţie reînnodată

„Astăzi, aici la Paleu, reînnodăm o tradiţie care a fost întreruptă de 2 ani şi sperăm ca timpul să ţină cu noi şi să nu avem evenimente neplăcute până la final” a declarat Dan Luncan, pilot licenţiat şi organizator al competiţiei.

„Noi privim acest traseu ca pe un antrenament, deoarece la anul vrem să redeschidem Stâna de Vale pentru Campionatul Naţional de Viteză pe TraseuMontan şi acolo este un traseu mult mai dificil. Este îmbucurător faptul că azi pot participa şi amatori pentru că aşa poate mai atragem mai mulţi tineri înspre automobilism şi în acelaşi timp poate îi ferim de cursele ilegale” a precizat Andraş Grigore, pilot licenţiat.

La final toţi participanţii au fost premiaţi cu diplome şi cupe dar şi cu promisiunea că evenimentul de la Paleu va fi desfăşurat de acum înainte în fiecare an. În colaborare cu Primaria Oradea.

Horatiu Onita

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor