Week-end însângerat

4Comentarii
Week-end însângerat
BIHOR - Patru tineri şi-au pierdut viaţa în acest sfârşit de săptămână pe şoselele din judeţ. Primul accident mortal a avut loc sâmbătă în jurul orei 05.00 în afara localităţii Tămaşda. S.A. ( 25 ani), din Tămaşda, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor fără a poseda permis de conducere, pe fondul lipsei de îndemânare în conducere a pierdut controlul asupra direcţiei.

Astfel, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune frontală cu un copac de pe partea stânga a direcţiei de mers. În urma impactului, L.F. (19 ani), din Tămaşda, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni care au condus la deces. Leziuni mai puţin grave a suferit conducătorul autoturismului, care a fost internat în spital. Nici conducătorul auto şi nici persoana decedată nu purtau centurile de siguranţă.

Tot fără permis corespunzător de conducere conducea o motocicletă şi tânărul L.C.A. (25 ani) din Oradea. Pe strada Nicolae Jiga din Oradea acesta a încercat să facă o depăşire dar a pierdut controlul răsturnându-se cu motocicleta. Impactul i-a fost fatal tânărului.

Băut la volan

Alţi doi oameni au murit în noaptea de sâmbătă spre dumunică după ce autoturismul cu care călătoreau s-a răsturnat în şanţ. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei două nopatea în afara localităţii Cadea. S.A. (29 ani), din Tămăşeu, în timp ce conducea un autoturism marca BMW înmatriculat în judeţul Bihor, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, în momentul în care a pătruns într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul direcţiei, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma accidentului rutier, N.L.K., (19 ani) şi R.C. (21 ani), ambii din Tămăşeu, pasageri în autoturism, au suferit leziuni multiple, care au condus la deces. „Ca urmare a testării, a rezultat că şoferul autoturismului avea o concentraţie alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat inspectorul Alina Dinu ofiţerul de presă al IJP Bihor.

În acelaşi accident au fost răniţi şi conducătorul autoturismului şi un alt pasager, R.J. (26 ani), din Tămăşeu, ambii fiind internaţi în spital pentru îngrijiri medicale.
Simona Albinaru



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor