Weekend bogat in polo

ORADEA - Sfârşitul de săptămână este foarte bogat în meciuri de polo. La Bazinul „Ioan Alexandrescu” se dispută astăzi, cu începere de la ora 18, cel de-al doilea meci dintre CSM Leonardo şi Crişul Dinamo, disputat în devans pentru etapa a XI-a a Superligii Naţionale.

Sâmbătă şi duminică va avea loc primul cuplaj găzduit de noul bazin. Mâine, de la ora 16:30, se va desfăşura partida dintre Crişul Dinamo şi Rapid, iar în vedeta cuplajului se vor întâlni, de la ora 18, CSM Leonardo şi Poli CSU Cluj-Napoca. Duminică, meciurile au loc de la orele 9:30, respectiv 11. Cele două „duble” contează pentru etapa a IX-a a Superligii.
CSM Leonardo are parte de meciuri facile, care constituie simple prilejuri de antrenament, Crişul Dinamo şi Poli CSU neputându-le pune probleme campionilor. Crişul Dinamo va avea în schimb misiuni dificile şi în compania Rapidului, a patra echipă dintre „granzii” Superligii.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase