Weekend final de festival Arcadia

De Camelia Busu
Reactualizat la:
„Pantalone e în Lună”
„Pantalone e în Lună” - © FOTO: Teatrul „Ion Creangă”
La acest sfârşit de săptămână se vor juca ultimele spectacole din Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia.

O lună cu poveşti de basm şi ateliere se încheie în acest weekend. Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia a ajuns la final, ultimele cinci spectacole fiind în acest weekend, şi adresându-se unor categorii de vârstă diferite.

Vineri, de la ora 17:00, puteţi vedea spectacolul „La un metru de tine” – Teatrul „Ion Creangă” București, la Sala Arcadia, unul din spectacolele dedicate copiilor cu vârstă mică (3-6 ani), prezentat în Italia și în Spania. Este o poveste care spune două poveşti. Două persoane se întâlnesc, iar istoriile lor încep să se desfășoare. Pe măsură ce își petrec timpul împreună, încep, minut cu minut, să se cunoască unul pe celălalt și, ghidați de instinct, construiesc spațiul din jur, iar propriile lor puncte de vedere se transformă. Poezia mișcării predomină în acest spectacol fără cuvinte.

După finala de la show-ul tv „Românii au talent”, actorul Alex Ștefănescu vine tot astăzi, de la ora 20:00, pe scena de la Cetate, să ne surprindă cu 9 piese de teatru faimoase, repovestite, cântate și parodiate, în duet cu chitara lui. În spectacolul „9 piese remixate”, Alex Ştefănescu intră în lumea marilor creații dramatice cum ar fi „Romeo și Julieta”, „Hamlet”, „O scrisoare pierdută” și altele, într-un mod original. Intrarea este liberă, energia bună şi râsetele, la fel.

Tot vineri, în Cetatea Oradea, de la ora 16:00, copiii sunt aşteptaţi la evenimentul „Hai la Tiroliana”, organizat de Cercetaşii României – CL Oradea, în parteneriat cu Teatrul Arcadia, în cadrul festivalului. Momentul este oferit de Aventura Bihor. Activitatea se adresează copiiilor de 7-13 ani, pe bază de înscrieri.

Sâmbătă, în Sala Mare a Teatrului „Regina Maria”, vă aşteaptă de la ora 11:00 spectacolul Teatrului „Ion Creangă” București, „Pantalone e în Lună” (+ 5 ani), care combină commedia dell’arte cu poveştile moderne din zilele noastre. Pantalone e bătrân, zgârcit și mai ales înfumurat, iar perspectiva plecării în spațiu îl încântă peste măsură. După o scurtă călătorie închipuită, Pantalone ajunge pe Lună, unde bătrânii întineresc, copiii le poruncesc părinților, iar maimuțele ajung împărați. Pare un tărâm de vis, unde curg râuri de aur și diamante. Dar sunt la fel de multe dueluri, la fel de mulți nătărăi și la fel de multă nedreptate ca pe Pământ.

Tot mâine, dar la Sala Arcadia, de la ora 19:00, va avea loc un spectacol cu totul special, care se adresează în special adolescenților din ziua de astăzi: „Planeta Manipulare, o producție Reactor de creație și experiment, în cadrul platformei #teenspirit. Spectacolul este regizat de Delia Gavliţchi, cu care Trupa Arcadia a colaborat la spectacolul „Omuleţ”. Construit în jurul diferitelor forme de manipulare, spectacolul „Planeta Manipulare” portretizează situații simple, ca o succesiune de episoade desprinse din viața de zi cu zi (o întâlnire, un dialog cu mama, o discuție purtată online), în care granița dintre manipulator și manipulat devine din ce în ce mai neclară. Nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani.

Festivalul se va încheia duminică, de la ora 11:00, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria, cu spectaolul „Crăiasa Zăpezii” al Teatrului de Animație „Țăndărică” București (categoria + 4 ani). Este povestea micuței Gerda, care pleacă într-o călătorie plină de aventuri și peripeții în încercarea de a-și găsi fratele, ținut prizonier undeva, în vasta întindere albă din ținutul vrăjit de Crăiasa Zăpezii.
Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia a fost organizat de Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru Oradea și Trupa Arcadia a Teatrului „Regina Maria”, în parteneriat cu Administrația Fondului Cultural Național, Primăria Municipiului Oradea, Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune și Clubul Lions.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !