WTF – Way Too Far Rock Festival – 20 de trupe rock vor concerta în august lângă Oradea

De Bihon.ro
WTF – Way Too Far Rock Festival – 20 de trupe rock vor concerta în august lângă Oradea
Crazy Town, Ossian, Vița de Vie și cele mai cunoscute nume ale rock-ului vin la Kings Land.

OFERTĂ LIMITATĂ! Doar miercuri, 22 mai, puteți profita de oferta ONE DAY SALE (acum plătiți doar 80 lei în loc de 140 lei) https://ambilet.ro/tc-e…/wtf-way-too-far-rock-festival-2019/

Way Too Far Rock Festival sau, pe scurt, WTF, este un festival rock ajuns la ediția a treia care se va desfășura în perioada 9-11 august, lângă Oradea. Evenimentul va avea loc la Kings Land, comuna Ineu, domeniu care, timp de trei zile și trei nopți, se va transforma într-un spațiu pentru concerte rock, dar și diverse spații de relaxare, pe malul lacului, unde se vor proiecta filme, vor avea loc workshop-uri, vor fi amenajate baruri și se va mixa muzică.

Way Too Far Rock Festival este un eveniment care își propune să ofere publicului o experiență muzicală completă, prin îmbinarea mai multor genuri rock, dar și prin întâlnirea pe aceeași scenă, a unor nume vechi, consacrate, cu artiști ai momentului.

Way Too Far își propune, de asemenea, prin line-up-ul diversificat, o anulare a barierelor între artiștii și iubitorii diverselor genuri de muzică rock.

Cap de afiș este trupa emericană Crazy Town, trupă ce readuce energia anilor ’90 pe scena WTF cu un concert ce va atinge corzile sensibile ale marilor nostalgici, cât și pe cele ale amatorilor de dans. Activă de mai bine de două decenii, trupa a reușit să își păstreze statutul de element-simbol al scenei alternative americane. Creatori ai hit-urilor precum „Butterfly” sau „Revolving Door” au rămas fideli compozițiilor ce îmbină rap-rock, nu-metal și beat-uri sinuoase cu acel ceva ce hipnotizează și reușește, cu fiecare concert, să ridice în picioare săli pline de oameni

KingsLand se află în localitatea Ineu, la 15 km de Oradea. Baza de agrement se întinde pe o suprafață de 60 de hectare și cuprinde un restaurant, un centru de echitație, teren de golf, aerodrom și 3 lacuri cu o suprafață de 10h.

PROGRAM:

9 august: Kunnstra, Times of Need, NOR, The Details, Coma, Omul cu Șobolani, Implant pentru Refuz

10 august: 7 Pași, Riot Monk, Luna Amară, Dirty Shirt, Iris, Ossian, Crazy Town

11 august: Frații Jdieri, Punkarta, Altar, Aurora, Bucovina, Vita de Vie

Istoric: Festivalul WTF – Way Too Far Rock Festival a fost inițiat la Bistrița, în 2017. Zdob și Zdub, Luna Amară, Travka, Byron și Urma au adunat mii de oameni la prima ediție a festivalului, desfășurată în zona Wonderland, în apropierea Aerodromului din Bistrița. Festivalul și-a creat rapid o identitate, prin selectarea unui public din zona oamenilor activi, care, pe lângă latura de entertainment, urmăresc,

apreciază și înțeleg mesajul muzical și artistic al trupelor rock. În 2018, ediția a doua a Way Too Far Rock Festival a fost o ediție- document. Într-un moment în care aproape toată societatea din România a început să își pune întrebări despre sistem, întrebări sintetizate perfect printr-o sigură întrebare (WTF?!), WTF Rock Festival a adus în fața publicului o mare parte dintre cele mai bune trupe din România care au transmis profunde mesaje sociale: Grimus, Altar, Celelalte Cuvinte, Coma, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Taxi, Days of Confusion, Byron, Omul cu Șobolani, Vița de Vie.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !