YouTube şi-a decernat Oscarurile

YouTube şi-a decernat Oscarurile
Site-ul de conţinut video şi-a anunţat câştigătorii primei gale. S-au recompensat starurile născute peste noapte cu ajutorul platformei.

Platforma care a dominat piaţa online de conţinut video încă de la lansarea din februarie 2006 a ţinut să se laude că toţi laureaţii au contribuit în felul lor la încurajarea fenomenului.

“Pe masură ce publicul a aflat ce înseamnă videourile online, mulţi dintre creatorii acestor conţinuturi au ajuns personalităţi celebre peste noapte în întreaga lume”, a declarat pentru Reuters Jamie Byrne, directorul de marketing al companiei.

La categoria Cea mai creativă secvenţă video s-a impus OK Go, o trupa de patru tineri din Chicago care dansează pe opt aparate de gimnastică în ritmul piesei “Here It Goes Again”. Nu mai puţin de 13 milioane de internauţi au accesat creaţia americanilor.

Pentru cel mai inspirat clip a fost recompensat Juan Mann, un ins din Australia care îmbrăţişează gratuit trecătorii din jur.

Cel mai bun serial a fost desemnat “Ask a Ninja”, creat de doi comedianţi din Los Angeles, Kent Nichols şi Douglas Sarine.

Premiul pentru cea mai bună creaţie muzicală i-a revenit lui Terranaomi, o interpretă şi compozitoare ce performează singură în faţa unei camere de filmat.

Si cel mai adorabil video a avut câştig de cauză: scurtmetrajul “Kiwi” este lucrarea de diplomă a lui Dony Permedi şi prezintă visul unei păsări kiwi de a zbura.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !