Zbor spre alte zări

Absolvenţii promoţiei 2014 a Colegiului „Constantin Brâncuşi”
Absolvenţii promoţiei 2014 a Colegiului „Constantin Brâncuşi”
Absolvenţii Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi” au spus „Adio” vieţii de licean.

Momente încărcate de emoţii şi lacrimi la finalul unei etape, la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” din Oradea. O nouă generaţie de tehnicieni în domeniile Construcţii, Electric, Electronică automatizări, Mecanică, Fabricarea produselor din lemn şi Economic şi-a luat zborul. Pe culoarele şcolii au răsunat joi, 29 mai, acordurile imnului absolvenţilor, „Gaudeamus”.

Momentul a avut aerul festiv cuvenit, impus de discursurile emoţionante ale inspectorului şcolar prof. Mioara Ţigan, o prezență constantă la toate activitățile şcolii; ale echipei manageriale formată din director, prof. Daniela Vîlceanu şi director adjunct, prof. Gheorghe Rugan, ale şefului de promoţie Milaş Raul (din clasa a XII-a C), dar şi ale celor care le-au luat locul absolvenţilor în bănci, elevii claselor a XI-a. Şi pentru că nu poate fi sărbătoare fără cântec, ceremonia a fost punctată artistic de solista Cseh Roberta din clasa a X-a A.

Dascălii şcolii au făcut bilanţul celor patru ani de muncă şi i-au premiat pe cei care s-au evidenţiat prin rezultate şi performanţe. S-au bucurat de surpriza unor diplome speciale elevii care s-au implicat cu responsabilitate în activităţile extraşcolare.

De luni vor intra cu toţii, profesori şi elevi, în linia dreaptă a pregătirilor pentru examenele de atestare a competenţelor profesionale şi bacalaureat. Alături de conducerea unităţii de învăţământ, le dorim succes tuturor!

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase