Zeci de amenzi pentru parcarea pe locurile persoanelor cu handicap

De A. Strugariu
Reactualizat la:
Politia Locala a aplicat în ultima lună zeci de amenzi
Politia Locala a aplicat în ultima lună zeci de amenzi
Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara spun că în ultima perioadă s-a înmulţit numărul reclamațiilor la adresa șoferilor care îşi parchează maşinile pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Agenţii au aplicat în ultima lună zeci de amenzi pentru oprirea şi staţionarea autovehiculelor pe locurile de parcare rezervate instituţiilor sau persoanelor cu handicap şi pe căile de acces.

„Una dintre problemele constatate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație în ultima perioadă, ca urmare a sesizărilor venite de la cetățeni, este cea a cazurilor de parcare pe locurile rezervate atât unor instituții, pentru diferite activități, cât și persoanelor cu handicap. Astfel, numai în ultima lună au fost aplicate la acest capitol un număr de 66 sancțiuni contravenționale”, spune purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

Astfel de situaţii sunt constatate frecvent în zona Catedralei Mitropolitane, pe Bulevardul Regele Carol I, pe Bulevardul Regele Ferdinand, în zona Pieţei 700 şi a Parcului Botanic – strada Gheorghe Dima şi bulevardul Constantin Brâncoveanu.

Hotărârea de Consiliu Local 371/2007 modificată, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevede amenzi de la 500 la 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.000 de lei în cazul persoanelor juridice pentru oprirea şi staţionarea autovehiculelor pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activităţi şi căile de acces ale unor obiective sau pentru persoanele cu handicap. În cele mai multe cazuri, agenţii Poliţiei Locale au dispus şi ridicarea maşinilor parcate în astfel de locuri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !