Zeci de chioscuri de ziare fara autorizatie pe strazile Timisoarei

De A. Strugariu
Poliţia Locala Timişoara a aplicat nu mai puţin de 21 de amenzi în ultimele zile
Poliţia Locala Timişoara a aplicat nu mai puţin de 21 de amenzi în ultimele zile
Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara au aplicat nu mai puţin de 21 de amenzi în ultimele zile, în cazul unei firme de difuzare a presei care are chioşcuri în mai multe zone din oraş. Oficialii instituţiei susţin că acestea au fost amplasate ilegal şi că vor fi ridicate de pe domeniul public dacă deţinătorii nu intră în legalitate. Agenţii locali au aplicat câte o amendă de 200 de lei pentru fiecare chioşc.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat, în aceste zile, verificări în ceea ce privește respectarea legislației din domeniu de către o firmă de difuzare a presei cu sediul central în București, care avea amplasate, pe domeniul public, nu mai puțin de 21 de chioșcuri pentru care nu există nici un fel de autorizații, avize sau contracte emise de Primăria Municipiului Timişoara şi nici nu au achitate taxele de ocupare a domeniului public la zi.

Astfel, în urma acțiunii au fost aplicate pentru fiecare punct de lucru sancțiuni de câte 200 lei fiecare, conform HCL 139/2011”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin. Este vorba despre societatea Press Point Distribution, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale, care au anunţat că în cazul în care proprietarii nu fac demersuri pentru a intra în legalitate chioşcurile ar putea fi ridicate de pe domeniul public.

Astfel de chioşcuri sunt amplasate în zona Spitalului Judeţean, în Piaţa Mărăşti, pe strada Gheorghe Dima, pe bulevardul Eroilor, pe Dragalina, pe Calea Buziaşului şi în alte locuri din oraş.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !