Zeci de dosare penale, sute de amenzi și permise suspendate soferilor teribilisti din Timis

De Denis Budău
Zeci de dosare penale, sute de amenzi și permise suspendate soferilor teribilisti din Timis
Zeci de dosare penale, sute de amenzi și permise suspendate soferilor teribilisti din Timis
În urma unor acțiuni ale polițiștilor de la Serviciul Rutier Timiș, care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, au fost întocmite aproape 20 de dosare penale, au fost suspendate 16 permise de conducere și au fost date aproape 400 de amenzi. Scopul acțiunilor a fost prevenirea și combaterea principalelor cauze care generează accidente rutiere. Astfel de acțiuni vor avea loc și în cursul acestei săptămâni.

Pentru disciplinarea șoferilor teribiliști din județul Timiș, polițiștii au efectuat mai multe contraole în trafic, fiind folosită și aparatura video de supraveghere a traficului și radarele. În urma acestor acțiuni au fost întocmite 19 dosare penale pe numele celor prinși la volan fără permis de conducere, cei care se aflau sub influența băuturilor alcoolice sau cei care conduceau autoturisme neînmatriculate. Polițiștii au dat 390 de amenzi șoferilor care au depășit viteza legală și celor care nu purtau centura de siguranță. Printre aceștia se numără și 14 conducători de mopede.

Un număr de 46 de șoferi au rămas fără permis de conducere, după ce au fost prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice, au depășit limita legală de viteză, nu au acordat prioritate, nu au respectat semnificația culorii roșii a semaforului sau au efectuat depășiri fără să respecte reguluile de circulație.

Polițiștii au anunțat că astfel de acțiuni vor avea loc și în cursul săptămânii care urmează, când vor desfăşura acţiuni în municipiul Timişoara pentru combaterea indisciplinei șoferilor , în ceea ce priveşte neacordarea de prioritate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !