Celebrul târg de la Negreni, eveniment cu o tradiţie de căteva secole, se organizează în toamnă fiecărui an, în al doilea sfârşit de săptămănă a lunii octombrie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Satul este aşezat pe drumul european E60, în apropiere de Ciucea. Târgul se întinde pe o suprafaţă uriaşă, de 8 hectare, unde se expune un sortiment bogat de obiecte. Într-o parte a târgului se vând obiecte noi de uz general, haine, încălţăminte. O importanţă mai mare are cealaltă parte, unde se pot găsi diferite vechituri, de la la port popular, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, scule, picturi. Cei interesaţi pot petrece mai multe zile plimbăndu-se printre aceste obiecte. Chiar dacă vremea nu a fost prea bună, de joi până duminică, târgul a fost vizitat de zeci de mii de persoane. Cei mai mulţi au fost sâmbătă, când nu a plouat şi vremea a fost prielnică pentru plimbări între standuri. Preţurile diferă foarte mult, în funcţie de produs. Mulţi pot găsi chilipiruri, dar şi obiecte de colecţie, unele vechi de sute de ani, care pot costa chiar şi peste mii de euro. Târgul numit de cei din zona “Târgul tradiţional de la Fechetău” este între cele mai mari de acest fel din estul Europei şi se bucură de o popularitate foarte mare, având musafiri din Ungaria, Germania, Europa de Vest. Localnicii, timp de patru zile îşi deschid porţile curtilor şi pentru 10 lei pe maşină asigura locuri de parcare vizitatorilor sosiţi cu autoturisme.
Zeci de mii de oameni la târgul de la Negreni
Târgul tradiţional de la Negreni s-a desfăşurat săptămâna trecută în perioada 8-11 octombrie, pe malul Crişului Repede din localitatea clujeană.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Terminalul se deschide luna viitoare, dar zborurile internaționale regulate se mai lasă așteptate.
FC Bihor
Primul episod din duelurile Bihor vs. Timiș din play-off-ul Seriei 8 din Liga 3 este programat sâmbătă, de la ora 15:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Citiți principiile noastre de moderare aici!