Zeno Bundea este dorit la FC Bihor

Zeno Bundea este dorit la FC Bihor
ORADEA - Zeno Bundea se antrenează de câteva zile cu FC Bihor aşteptând să se materializeze un transfer în Israel. Preşedintele clubului, Alexandru Toth, nu a stat cu mâinile în sân şi i-a făcut o ofertă mijlocaşului care a evoluat ultima dată la U Cluj.

„Încercăm să-l convingem pe Zeno Bundea să revină acasă. I-am făcut o ofertă şi aşteptăm un răspuns. Am avea mare nevoie de un jucător cu calităţile şi experienţa lui”, spune Toth.

 

 Jucătorul a admis că a primit o ofertă şi pare tentat să rămână la Oradea. „Vreau să revin acasă, dar nu în orice condiţii şi nu neapărat legate de aspectul financiar. Va depinde şi de ce îşi va propune FC Bihor în noul sezon şi de ce susţinere va avea. Chiar dacă revin eu, cu o floare nu se face primăvară.

 

 Pentru un obiectiv îndrăzneţ ar mai fi nevoie de câţiva jucători experimentaţi”, afirmă Bundea (30 de ani). Zeno a jucat la FC Bihor până în 1996, când s-a transferat la Rapid.

Teodor Biriş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !