Zeno Bundea, primul gol contra FC Bihor

Zeno a marcat primul gol pentru Luceafarul Felix
Zeno a marcat primul gol pentru Luceafarul Felix - © FOTO Bihon
Zeno Bundea a evoluat de trei ori împotriva echipei la care şi-a făcut junioratul. 

In 4 octombrie Zeno Bundea împlineşte 34 de ani. Plecat încă din perioada junioratului de la FC Bihor, actualul mijlocaş al Luceafărului Felix a apucat să joace de trei ori împotriva echipei la care a făcut primii paşi în fotbal. Luni, în derby-ul judeţului, a reuşit să marcheze pentru prima dată împotriva FC Bihor, gol care a adus Lucesfărului un punct preţios. „Am mai jucat cu U Cluj şi ACU Arad contra lui FC Bihor, însă am înscris doar acum cu Luceafărul. Mi-am făcut datoria pentru echipa la care joc, la fel cum am încercat peste tot pe unde am fost”, a spus Bundea, răspunzându-le indirect şi acelor spectatori care l-au fluierat la final.

După patru meciuri cu rezultate pozitive în campionat, Bundea opinează că Luceafărul este pe un drum bun. „Ne dorim să continuăm la fel. Ştim că ne aşteaptă un meci extrem de greu, poate cel mai dificil de până acum. Spun asta pentru că Alro are un lot puternic, iar clasamentul nu este relevant în cazul lor. Gândul nostru este doar la victorie”

Un nigerian în probe

Cu Luceafărul se antrenează un junior nigerian. Konyeha Godwin Onyeka este născut în 22 iunie 1992 şi susţine că poate evolua ca mijlocaş dreapta sau stânga precum şi al doilea vârf. Fotbalistul a evoluat în sezonul trecut pentru Astra II Giurgiu, având două meciuri oficiale susţinute în Liga 2 împotriva echipelor CF Brăila şi FC Snagov, ambele câştigate de Astra II cu scorul de 2-1.

Noul site oficial Luceafarul Felix

Clubul bihorean are un nou site oficial care poate fi accesat la adresa www.luceafarulfelix.ro. Site-ul conţine informaţii despre club, lotul de jucători, baza sportivă, ultimele noutăţi, etc.

T.B.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase