Ziariştii bihoreni, la arme

Ziariştii bihoreni, la arme
ORADEA - Ziariştii bihoreni au pus din nou mâna pe pistoale la Cupa Presei la Tir, organizată marţi de către Poliţia de Frontieră Bihor. Douăzeci şi patru de jurnalişti s-au încumetat să tragă în poligonul Dinamo, cu pistoalele Carpaţi de calibrul 7,65 milimetri.

„Este a şaptea ediţia a Cupei Presei la Tir pe care o organizăm. Această manifestare deschide seria de evenimente dedicate sărbătoririi a 144 de ani de la înfinţarea Poliţiei de Frontieră Române, sărbătoare care va culmina pe 24 iulie”, spune subcomisarul Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al DPF Oradea.

Fiecare trăgător a tras câte trei focuri de încălzire, iar apoi au urmat încă două serii de tragere, a câte cinci cartuşe fiecare, asupra a două ţinte diferite, de această dată pe puncte. Cel mai bun trăgător s-a dovedit a fi corespondentul Radio România Actualităţi, Stelian Radu Cacuci, urmat pe locul doi de reprezentantul Jurnal bihorean, Ovidiu Morcan, iar pe locul trei tot de către un reprezentant din presa scrisă, Sorin Sotoc, de la săptămânalul Ghimpele.

Purtător de ochelari, Stelică glumeşte când este rugat să destăinuie secretul preciziei: „Mi-am lăsat ochelarii mai pe nas când am ţintit. Lăsând gluma la o parte, am fost bun la trageri încă din armată, când am exersat de foarte multe ori”, explică Stelian Radu Cacuci.

De asemenea, la eveniment au participat şi purtătorii de cuvânt ai Inspectoratului de Poliţie, Pompieri şi Jandarmi, ultimii doi trăgând şi ei asupra ţintelor, însă în afara concursului.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !