Zile de cultură la Biblioteca „Octavian Goga” din Aleșd

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Coperta cărții
Coperta cărții
Evenimentul are loc în perioada 9-12 mai şi se află la cea de-a V-a ediţie Gazda evenimentului este Biblioteca Octavian Goga.

Zilele de cultură debutează cu o lansare de carte: „Banchetul imaginar” care poartă semnătura lui Petru Covaci. „Cartea mea, purtând emblema editurii Biblioteca Revistei Familia, din Oradea, în anul de grație 2016, vă invită într-un univers aparte, unde nu există „nici bucurie, nici întristare”, ci numai o eternă întoarcere spre noi înșine, spre lumea în care s-au adunat demoniacele stări. Să cânte! La un … Banchet Imaginar. Nu-i așa că … abia așteptați să îmi citiți cartea?”, ne provoacă autorul pe blogul său.

„Un poet talentat, a cărui evoluţie merită atenţia noastră”, considera poetul Lucian Scurtu în cronica la cartea de poezie „Roua clipei nimănui” a aleşdeanului Petru Covaci. Şi în volumul de versuri „Banchet imaginar”, „universul său liric se menţine la aceleaşi altitudini spirituale şi plenitudini existenţiale, la interferenţa eticului cu esteticul, în care aliajul fin dintre luciditate şi obsesie, dintre fantasmagorie şi real individualizează un poet iscoditor, ce pare mai puţin dispus a răspunde întrebărilor/dilemelor pe care şi le pune, cât mai mult expus interogaţiilor pe care ar putea să le pună (predictibile până la un punct!) unei mundanităţi reziduale, macerată de impostură, mediocritate şi mercantilism. Pentru autor poezia este acea stare inefabilă, uneori palpabilă, care trebuie pândită, provocată, reflectată, şi mai apoi consemnată cu acribie de scrib (post)modern, într-o caligrafie a cuvântului colorat de emoţiile persoanei şi haşurat de cele metafizice”, scrie Lucian Scurtu.

Cartea va fi lansată în prezenta membrilor Uniunii Scriitorilor din România: Ion Simuţ critic şi istoric literar, Lucian Scurtu, poet și critic literar și a directorului Revistei Familia, scriitorul Ioan Moldovan, vor fi şi momente muzicale susținute de Margitai Tamaș.

PROGRAM:

  • luni, 9 mai, ora 14: LANSARE DE CARTE, Petru Covaci „Banchetul imaginar”
  •  marți, 10 mai, ora 14: ZIUA DE ARTĂ, Expoziție de etnografie și folclor, „Frumusețea satului românesc” ștergare tradiționale și Icoane pe sticlă realizate de copiii din Ceteaț
  • miercuri, 11 mai, ora 13:-ZIUA OCTAVIAN GOGA” ediția XXII –a. „Satul și țăranul în viziunea lui Goga”, moment de muzică și poezie la sediul bibliotecii, sala de conferințe. Parteneri: Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”; Liceul Teoretic „Constantin Șerban”
  • joi, 12 mai, ora 13: „MEMORIA LOCULUI” – Peștiș – Biserica ortodoxă de lemn cu hramul „Buna Vestire” (sec. XVII-), O vatră de istorie, cultură și civilizație românească, – deplasare la Peștiș



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase