Gazdă a evenimentului şi organizator a fost primarul liberal Ioan Sora. La evenimentul derulat pe parcursul a trei zile au participat lideri politici, dar şi capi ai judeţului. Preşedintele Consiliului Judeţean Cornel Popa şi subprefectul Cristian Bitea au onorat invitaţia şefului Primăriei Pomezeu. Vineri şi sâmbătă au fost zilele dedicate activităţilor sportive. Seniorii au fost cei care au dat startul competiţiilor pe terenul de sport, apoi au urmat copiii şi tinerii. Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc duminică şi ea a fost marcată de inaugurarea Monumentului Eroilor şi de onorul Drapelului Naţional. Stelele Bihorului, Simona Briscan, Gabi Nicolae, Sonia Burtic, Ionică Ivan, Alex de la Oradea şi Puiu Codreanu au marcat atmosfera de sărbătoare.
Zilele comunei Pomezeu
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 800 de noi cazuri de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început Târgul de Paști cu ocazia Paștelui Catolic! Vezi programul evenimentelor din acest weekend
Vineri, 29 martie începe o nouă ediție a Târgului de Paști, organizată cu ocazia Paștelui Catolic în Cetatea Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri 29 martie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase manifestate la nivelul județului Bihor, aflat, în intervalul 28 martie, ora 20.00 – 29 martie, ora 10.00, sub incidența unui Cod Galben de vânt puternic.
FC Bihor
FC Bihor Oradea circulă traseele Ligii a III-a cu un autocar personalizat, asemenea cluburilor importante. La volanul vehiculului se află un personaj care nu este deloc străin de fotbal. Ba mai mult, și-a făcut junioratul la FC Bihor și a activat la nivel de Liga 3 în România și NBII în Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!