Zilele Muzeului, sub semnul copilariei

De Cristian Horgoș
Clase de elevi au admirat păpuşile expuse la Palatul Baroc
Clase de elevi au admirat păpuşile expuse la Palatul Baroc
După cuvântările oficiale sau de suflet, prichindeii s-au minunat privind păpuşile fără vârstă ale Arcadiei.

A XVII-a ediţie a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor (MTC) a debutat marti, la Palatul Baroc, cu vernisajul expoziţiei Păpuşile „uitate” ale Trupei Arcadia.

Ca amfitrion al evenimentului, directorul MTC, Aurel Chiriac, a subliniat în deschidere sprijinul Centrului Cultural Italian din Oradea prin preşedintele Maurizio Passerotti, care este şi consulul onorific al României la Trento pentru regiunea autonomă Italia de Nord. Astfel, Centrul Cultural Italian a înlesnit atât concertul de mâine seară, de la Filarmonică, dar şi expoziţia de păpuşi tradiţionale de lemn din Italia. Totodată, dr. Aurel Chiriac a amintit că în expoziţia de păpuşi de la Arcadia se regăsesc „creaţii superbe din punct de vedere artistic” ale artiştilor plastici Paul Fuchs sau Bölöni Vilhelm.

Cornel Popa, ca preşedinte al Consiliului Judeţean – instituţie tutelară a MTC a spus, printre altele: „Muzeul e o instituţie care se ocupă de sufletul nostru şi aşteaptă să ne deschidem sufletul către ea. Îi mulţumim Prea Sfinţiei sale Bocskei pentru înţelegerea de care dă dovadă până vom găsi o nouă casă pentru Muzeu, fiindcă acest efort e unul considerabil”.

Prefectul Claudiu Pop a apreciat că „Muzeul e o oază de linişte, un loc de deosebită încărcătură culturală. Expoziţiile pentru public reprezintă doar vârful icebergului în ce priveşte activitatea muzeografilor, aceasta fiind mult mai complexă şi mai dinamică”

Viceprimarul orădean Ovidiu Mureşan a transmis recunoştinţa Primăriei pentru că Muzeul Ţării Crişurilor îşi respectă tradiţia, motivând astfel: „Seria de evenimente muzeale aduc o plus-valoare municipalităţii. Mulţumim tuturor directorilor de instituţii culturale pentru contribuţia lor la bunăstarea şi confortul orădenilor”.

O lume a poveştilor

Ca gazdă a expoziţiei, episcopul romano-catolic László Böcskei a accentuat latura ludică a vernisajului: „Sunt printre cei care au putut urmări îndeaproape, cu bucurie, naşterea acestei expoziţii care aminteşte de vechea melodie: «E-o lume minunată în care veţi găsi / Numai copii / O lume cu mult soare şi mii de jucării». Avem nevoie uneori să ne bucurăm ca nişte copii iar această nevoie e o bogăţie a spiritului şi sufletului nostru. Avem nevoie să ne privim unii pe alţii cu ochii limpezi. Acum avem aici o lume a poveştilor”.

Secretul elixirului tinereţii

Directorul artistic al trupei Arcadia – Florian Silaghi a reexprimat dorinţa ca din aceste păpuşi să se închege un viitor muzeu viu, în care copiii să-şi poată trăi o parte din copilărie jucându-se lângă păpuşi. „Expoziţia devine importantă când prichindeii vin să vadă păpuşile, să interacţioneze cu ele. Aşa ceva ne dorim la Noaptea Muzeelor. Parafrazez din limba maghiară: copilul rămâne dacă se joacă. Am descoperit şi eu un secret: elixirul tinereţii. Când am reuşit să dau drumul copilului din mine pe scenă şi să bucur copiii din sală. Atunci fiecare copil mi-a împărtăşit din vitalitatea şi energia sa”, a mai spus Florian Silaghi.

Dintre foştii colaboratori de la Arcadia invitaţi la Palatul Baroc a fost felicitată îndeosebi prima directoare a teatrului de copii, Gabriela Mone, care şi-a amintit provocările din perioada de pionierat. „În ‘53 teatrul pentru copii s-a înfiinţat într-o casă fără acoperiş. Eram 24 de angajaţi cu toţii iar când am predat eram 125, la secţia română şi maghiară. A fost o perioadă frumoasă, în care fiecare artist şi-a făcut treaba cu drag. Am fost cu spectacolele în multe oraşe, chiar şi în URSS, şi am dus cultura şi la copiii din sate. La început mergeam cu căruţa şi dormeam pe paie, fiindcă bugetul nu ţinea cont de secţia pentru copii. Apoi, am fost la Bucureşti, la Gheorghiu Dej, şi am primit un camion din care am făcut autobuz. A venit şi momentul în care am divorţat de Teatrul de Stat şi ne-am dezvoltat pe picioarele noastre”, a povestit Gabriela Mone.

La final, Aurel Chiriac a anunţat că Zilele MTC continuă azi, între orele 10 şi 12:30, tot la Palatul Baroc, cu lansări de volume apărute în Editura Muzeului, inclusiv a cărţii „Cetatea Oradiei, de la începuturi până în secolul XVII” de Doru Marta.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !