Zilele Salontane 2018

3Comentarii
Zilele Salontane 2018
© FOTO: Kovacs Jozsef Norbert
Municipiul Salonta a fost în plină sărbătoare săptămâna trecută. A sărbătorit cea de-a 412-a aniversare de la întemeiere, dar și realizările din ultima perioadă. Trei zile și trei nopți a ținut petrecerea, cu muzică, dans și voie bună, competiții și distracții.

Cu o săptămână înaintea Zilelor orașului, salontanii s-au pregătit de sărbătoare celebrând „Noaptea Muzeelor”, felicitând cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, jucând meciuri de gală, iar în ziua de vineri dansatorii trupei de dans „Arny Dance” au deschis oficial Zilele Salontane. Alaiul vesel a trecut prin centrul orașului, vestind începerea petrecerii.

Artiștii și sportivii, în prim-plan

Pe scenă, în ziua de vineri, salontanii au putut admira tinerele talente ale localității, dansatori și cântăreți mici și mari. Până la lăsarea serii, dansurile populare și moderne au fost urmate de melodiile cunoscute și îndrăgite de public. Programul cel mai așteptat al zilei a fost tragerea la sorți din cadrul competiției intitulate „Hobby-ul meu este sănătatea”. Programul a fost inițiat de dl. Karancsi Sandor, iar după ce conducerea orașului și majoritatea întreprinzătorilor s-au alăturat acestei nobile acțiuni, numărul premiilor a ajuns la 23. Marele premiu a fost o mașină Renault! Pentru primirea biletelor de participare la tombolă nu era altceva de făcut decât parcurgerea unor anumite distanțe, alergând sau pedalând pe bicicletă, singur sau cu familia. La extragere au participat membrii cluburilor sportive din Salonta, iar premiul suprem a fost anunțat de președintele Consiliului Județean, dl. Pásztor Sándor.

Petrecere câmpenească

Ziua de sâmbătă a salutat orașul cu o vreme minunată, nefiind niciun impediment de a participa la petrecerea organizată lângă terenul de sport din Salonta. În ceaune s-a pregătit îmbietorul gulaș. Pe câmpia din apropiere s-au aliniat atelajele, în sala de sport s-au jucat meciuri de futnet și de baschet. Astfel, fiecare și-a găsit distracția preferată.

La concursul de gătit gulaș s-au prezentat echipele firmelor renumite din Salonta, grupuri familiale sau de prietenie și echipe în culorile partidelor politice. Competiția de bun-gust s-a terminat într-un mod cât se poate de fericit, primul loc fiind ocupat de echipa Slavia. Locul doi a fost câștigat de familia din ferma Kadar, iar locul trei a fost ocupat de liberali.

Nici nu s-a terminat bine competiția ceaunelor și a atelajelor, și la o altă locație a început un alt concurs, de data aceasta al autoturismelor. Mai bine-zis, al șoferilor îndemânatici, proba fiind conducerea mașinilor între anumite obstacole. Conducătorul auto ajuns pe primul loc a câștigat trei baxuri de bere.

Sâmbătă seara, formația salontană „More than Rock” (melodii cunoscute și preferate de toată lumea) s-a prezentat cu un nou album și a urcat pe scenă salontanca cu glas minunat, Farcas Johanna. Concertul serii a fost susţinut de Sonny Flame, urmat de un minunat spectacol de focuri de artificii.

Sărbătoare după sărbătoare

Duminica după-amiază, scena Zilelor Salontane a fost gazda a patru programe artistice, oferite de Simona Briscan, Sarah Paula, Rony și Smiley. Spațiul din fața și din jurul scenei era plin de oameni, iar la sfârșitul concertului toată lumea cânta împreună cu solistul (ceea ce s-a simțit în cursul zilelor de sărbătoare): „Oficial îmi merge bine” (la Salonta). Zilele Salontane s-au terminat cu un minunat spectacol de lumini.

Taguri:


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor