An de an, parte importantă a Zilelor Sfântului Ladislau o constituie activitățile de păstrare a tradițiilor desfășurate în Cetatea Oradea.
Despre acestea a vorbit joi, 23 mai, antropologul Bíró András Zsolt, organizator principal al Kurultáj, cel mai mare eveniment de păstrare a tradițiilor din Ungaria – colaborator în premieră la festivalul cultural din Oradea.
“Pentru noi este o mare onoare să putem participa la acest frumos festival din Oradea, orașul Sfântului Ladislau. Oradea este aproape de sufletul Fundației Turanul Maghiar, iar Cetatea Oradea oferă un ambient pe măsură pentru a arăta măreția strămoșilor noștri și a culturii lor”, a subliniat Bíró András Zsolt.
Concerte la Zilele Sfântului Ladislau 2019
Alte vești bune au fost aduse de Mihálka Melinda, organizatoare de programe în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau: anul acesta, concertele de pe scenele din Cetate nu vor avea loc doar în weekend. Astfel, toată săptămâna vor fi susținute concerte, iar de miercuri, 26 iunie, scena mare va găzdui deja primul eveniment muzical.
Concertele și spectacolele vor avea loc pe scena mare, la Teatrul de Vară și pe scena amplasată în curtea Palatului Princiar.
- Ansamblul de Dansuri Folclorice Bekecs, duminică, 23 iunie
- Orchestra Kodály a Filarmonicii din Debrecen – miercuri, 26 iunie
- Orchestra de Muzică Populară Mădăraș – joi, 27 iunie
- Formația Loyal – joi, 27 iunie
- Ansamblul și orchestra Csillagocska & orchestra Soroglya – vineri, 28 iunie
- Formația The BlackBirds – prelucrări după Beatles – vineri, 28 iunie
- Formația Neonhal – sâmbătă, 29 iunie
- Formația Misztrál – concert pentru copii – sâmbătă, 29 iunie
- Kájoni Consort – muzică veche – sâmbătă, 29 iunie
- Debrecen Dixieland Jazz Band – duminică, 30 iunie
Mihálka Melinda a adus noutăți și cu privire la trupele deja anunțate publicului larg. Alături de Csík zenekar, la concertul care va avea loc vineri, 28 iunie, pe scena Zilelor Sfântului Ladislau, se vor afla și Lovasi András (cunoscut din trupele Kispál és a Borz și Kiscsillag) și Karácsony János (chitaristul LGT).
Trupele și artiștii deja anunțați la Zilele Sfântului Ladislau 2019 sunt: Péterfy Bori & Love Band, starurile Neoton Família, Ocho Macho, Formația Alma și Vintage Dolls.
Acțiuni caritabile la Festivalul Sf. Ladislau
„În primul rând doresc să anunț o acțiune de strângere de fonduri pe care o vom organiza: vă invităm să contribuiți la renovarea Bisericii Romano-Catolice “Pogorârea Sfântului Spirit” din Oradea. Veți putea face donații în 25 iunie, în cadrul concertului susținut în biserică de Corul Mixt de Tineret Cantemus și de Corul de Băieți Cantemus”, a detaliat Zatykó Gyula, organizatorul principal al Zilelor Sfântului Ladislau.
O altă acțiune caritabilă în cadrul festivalului cultural va consta în faptul că banii adunați în urma competiției gastronomice „Degustarea aromelor maghiare” vor constitui burse pentru studenți ai Universității Creștine Partium.
Citiți principiile noastre de moderare aici!