Ziua a patra a sărbătorii teatrale orădene

In 4D FOTO: REACTOR
In 4D FOTO: REACTOR
Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea a debutat în forţă.


Dacă în primele zile ale festivalului aţi avut ocazia să vizionaţi două spectacole ale Teatrului Regina Maria, dintre care spectacolul-concert „Leonce şi Lena” şi premiera spectacolului „Livada de vişini”, precum şi primul spectacol din secţiunea Concurs al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, ziua a patra vine cu şi mai multe reprezentaţii extraordinare.

Herghelia albastră

Ziua începe cu workshopul de dramaturgie şi critică teatrală „Cum scriem pentru şi despre teatru” susţinut de Raluca Sas-Marinescu, lector doctor la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. De la ora 19:00 vă invităm la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde va avea loc spectacolul „Contra democraţiei”, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Odeon- un spectacol extraordinar, care îmbină comedia cu absurdul. Un text de o actualitate crudă, ce mizează pe efectul de şoc pe care-l provoacă reflectarea dură a realităţii, prezentat într-un ritm alert, cu răsturnări de situaţie uimitoare. Seara continuă cu spectacolul Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroşani, „Herghelia albastră”, un spectacol vibrant, de mare tensiune dramatică, realizat cu doar patru personaje, care promite un final grandios. Reprezentaţia va avea loc la Sala Arcadia, de la ora 21:00.

Spectacol 4D

Tot de la ora 21:00 sunteţi invitaţi la Clubul de la Muzeul Iosif Vulcan pentru a viziona spectacolul „În 4D” al teatrului independent „Reactor” de la Cluj. Un spectacol cu şi despre tineri, un spectacol despre dragoste şi despre cât din ceea ce trăim este cu adevărat autentic şi cât este informaţie preluată din ficţiunile altora. Spectacolul face parte din secţiunea Fringe a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Vă aşteptăm la teatru!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase