„Ziua antrenorului”

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
„Ziua antrenorului”
Aula Universităţii din Oradea a găzduit „Ziua antrenorului”, la care au participat reprezentanţi ai echipelor afiliate la AJF Bihor, în principal antrenori de toate categoriile, dar şi conducători sau jucători.

Organizată în premieră, „Ziua antrenorului” a avut două reprize, separate de pauza de masă. Prima parte a fost teoretică şi a cuprins trei teme, prezentate de lectori diferiţi: „Antrenorul – informaţii şi problematică”, prezentată de profesorul Ioan Naom, „De la principiile de joc, la crearea jucătorului care gândeşte” – profesor Gheorghe Ghiţ, şi „Noua metodologie a Federaţiei Române de Fotbal în pregătirea juniorilor – profesor Sorin Colceag. Acesta din urmă a fost invitatul special al evenimentului, Colceag fiind şi selecţionerul lotului naţional under 16 al României. Fostul portar a jucat în Liga 1 pentru echipe precum Dinamo, U Cluj sau FC Naţional, iar în străinătate la NK Zagreb (Croaţia), Viktoria Plzen (Cehia) sau Panionios Atena (Grecia).
ziua-antrenorului-oradea-20

Temele au stârnit curiozitatea asistenţei, lectorii răspunzând şi întrebărilor diverse venite din rândul celor prezenţi.

Partea a doua s-a desfăşurat pe terenul sintetic de la Universitate şi a constat într-o lecţie practică prezentată de antrenorul Dan Dobai: „Mijloace pentru pregătirea tehnico-tactică la juniorii mari”.

Evenimentul a fost organizat de AJF Bihor, la iniţiativa Comisiei Tehnice, cu sprijinul Şcolii Federale de Antrenori.

„Consider că a fost o acţiune eficientă, având în vedere numărul mare de participanţi şi competenţa lectorilor prezenţi. M-a bucurat interesul manifestat de antrenorii bihoreni, şi nu numai, faţă de această acţiune în premieră organizată de AJF Bihor. Ne gândim ca pe viitor să mai organizăm astfel de cursuri”, a declarat Radu Bitea, preşedintele AJF.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !