Ziua Europei cu Voltaj şi Iris

6Comentarii
Ziua Europei cu Voltaj şi Iris
ORADEA – Sărbătoare mare de 9 Mai. Cu mic, cu mare, orădenii au ieşit din nou în stradă, de data aceasta pentru a sărbători Ziua Europei. Pregătirile pentru concertul promis de edilii urbei au început încă de la orele amiezii, când negustorii şi-au asamblat tarabele.

În jurul orei 19:30, în parcarea din Piaţa Unirii şi-au făcut apariţia cei mai „porniţi” dintre petrecăreţi. Dacă unii aşteptau cu nerăbdare începerea concertului, alţii s-au pus pe mititei şi bere.

În cele din urmă, scena a fost ocupată de băieţii trupei Iris. Timp de mai bine de 30 de minute, Cristi Minculescu şi colegii săi au creat o atmosferă impresionantă. De remarcat este faptul că tradiţionalul spectacol al senzualelor blonde, care impresionau mai mult prin pielea la vedere decât prin calităţile vocale, a fost înlocuit cu un concert în care calitatea a făcut legea.

Muzica uşor agresivă, dar în acelaşi timp romantică a „irişilor” a strâns mii de tineri, şi nu numai. Orădenii, în special cei aflaţi în primele rânduri, au lăsat la o parte timiditatea, cântând şi dansând alături de artiştii consacraţi.

 

Entuziasmaţi

„Orădeni! La mulţi ani de Ziua Europei”. Aşa şi-a întâmpinat fanii Călin Goia, solistul trupei Voltaj. Nebunia s-a instalat imediat, iar artistul nu a făcut nimic să o oprească, din contră, a încins spiritele şi mai mult. Atât piesele vechi cât cele mai noi au fost gustate în egală măsură  de public. Obişnuită cu scena orădeană, dar şi cu cei care le-au fost alături la fiecare concert, şi nu au fost puţini, trupa Voltaj a reuşit să-i invite pe cei prezenţi la dans.

Calin Corpas



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor