„Ziua Grâului” la Diosig

De Simona Drimbău
Sute de fermieri au participat la Ziua Grâului
Sute de fermieri au participat la Ziua Grâului - © FOTO: News Bihor
Sute de fermieri au luat parte de cea de a XII- a ediţie a Zilei Grâului.

Cea mai mare platformă demonstrativă de grâu, triticale, orz și orzoaică din Nord – Vestul României, cea de la Diosig, a găzduit la începutul acestei săptămâni deja tradiţionalul eveniment ,,Ziua Grâului”, eveniment anual organizat de Agroind Cauaceu, producător și distribuitor de semințe de cereale păioase.

Dan Corbuț, directorul general al Agroind Cauaceu a ţinut să le mulţumească pentru prezenţă invitaţilor dar şi inginerului Mihai Budai, cel care este „responsabil” de buna dezvolare a culturilor.

„În câmp o să vedeți cele mai bune soiuri de grâu, cele mai productive și cele mai sănătoase. O să vedeți parcelele de grâu care, din punctul meu de vedere, sunt într-o stare perfectă. Deși am avut o primăvară destul de capricioasă, am reușit să păstrăm parcelele sănătoase și sper că și producțiile vor fi pe măsură”, a punctat Dan Corbuț.

La eveniment au fost prezente şi oficialităţi ale judeţului. Printre acestea se numără preşedintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor şi vicepreședintele CJ Ioan Mang.

Alături de fermieri la ,,Ziua Grâului”, au fost directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor, Florian Pavel, șefii Direcţiei Agricole şi Dezvoltare Rurală din Bihor și Satu Mare, Cristian Buzlea directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor, dar şi inspectorul șef de la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Bihor, Mihaela Ciutacu și omologul său din Satu Mare.

Apoi fermierii au putut să vadă şi să afle ultimele noutăţi direct de la companiile importante din domeniu: producători de semințe- Limagrain, KWS, Syngenta, Saatbau Linz, RWA, Fundulea, Caussade, furnizori de soluții pentru protecția plantelor – BASF, Bayer, DuPont, Syngenta, Makhteshim, Nufarm, producători îngrășăminte solide şi foliare – Azomureş, Holland Farming dar şi furnizori utilaje agricole: Ipso (John Deere), Nhr (New Holland), Mewi (Fend), Agrocomert Holding (Class), Vaderstad.

În cadrul tombolei, care a precedat prezentării loturilor experimentale, firmele partenere au oferit fermierilor participanţi premii constând în specificul fiecăreia – îngrăşăminte, seminţe etc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !