Ziua Internationala a Lumanarilor Aprinse, la Timisoara

De D.S.B.
Ziua Internationala a Lumanarilor Aprinse, la Timisoara
Timişorenii sunt invitaţi, duminică seara, în Piaţa Unirii, să aprindă lumânări şi să participe la acţiunile organizate în memoria persoanelor care s-au stins în urma SIDA.

Grupul Local de Acţiune HIV/SIDA Timişoara organizează duminică seara, o serie de acţiuni pentru a marca Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse în memoria persoanelor care s-au stins în urma SIDA. Astfel, vor avea loc formarea unei funde umane şi lansarea de lampioane în Piaţa Unirii, în 20 mai, de la ora 21.00, lansarea lumânărilor aprinse pe râul Bega, în Parcul Rozelor, în 20 mai, la ora 21.30 şi prezentarea piesei de teatru in memoriam Freddie Mercury, la Porto Arte, în 20 mai, de la ora 22.00. În a treia duminică din luna mai a fiecărui an, mii de comunităţi din întreaga lume celebrează Ziua Internaţională a Lumânărilor Aprinse în memoria persoanelor care s-au stins în urma SIDA. Cu acest prilej, începând cu anul 2004, organizaţii şi instituţii locale şi-au unit eforturile pentru organizarea unor evenimente publice de informare şi sensibilizare a comunităţii timişorene privind problematica HIV-SIDA. Şi în acest an Grupul Local de Acţiune HIV/SIDA Timişoara va derula o campanie pentru a aduce un omagiu colectiv românilor dispăruţi din cauza SIDA, dar şi pentru a lansa memebrilor comunităţii un îndemn la solidaritate cu persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA. La nivel mondial trăiesc în prezent 34,3 milioane de persoane infectate cu virusul HIV şi aproape 32 milioane de persoane au decedat din cauze asociate bolii SIDA (media anuală a deceselor la nivel mondial – 2 milioane). Campania, aflată la a 9-a ediţie în acest an, este organizata de: Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) Timişoara, Societatea pentru Copii şi Părinţi – SCOP Timişoara , Societatea Studenţilor în Medicină Timişoara, Population Services International Romania, LGBTeam, Direcţia de Sănătate Publică Timiş, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. V. Babeş Timişoara cu sprijinul Muzeul de Artă Timişoara, Club Porto Arte, Casa Studenţilor Timişoara,Teatrul Thespis.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase