Ziua Nationala la Agora

Ziua Nationala la Agora
În cinstea Zilei Naţionale a României, comunitatea academică a Universităţii Agora a fost însuflețită de două evenimente cu valoare simbolică.

În campusul universitar al universității, în acordurile imnului naţional a fost ridicat drapelul României. Corul compus din studenţi ai universităţii şi elevi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, și studentele de la Agora Artistic Group au interpretat pentru cei prezenţi un grupaj de cântece patriotice. La eveniment au participat peste 100 de persoane, majoritatea fiind cadre didactice, elevi şi studenţi de la ambele instituţii de învăţământ.

Câteva ore mai târziu, în Amfiteatrul albastru, a avut loc deschiderea oficială a conferinţei internaţionale cu tema „Cooperarea poliţienească în era globalizării”.

Aflată la cea de-a III-a ediţie, conferinţa se înscrie în aria de studiu a Ştiinţelor administrative, făcând parte din seria de manifestări ştiinţifice organizate în cadrul Departamentului de Ştiinţe Sociale, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu: Centrul Euroregional de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere www.cepct.ro; Centrul de Informare Europe Direct, Universitatea Agora, Oradea, Nord-Vest, www.europedirect-agoraoradea.ro.

Modulele europene „Jean Monnet”: Libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Uniunii Europene şi Uniunea Economică şi Monetară. În cadrul secţiunii dedicate dezbaterilor în plen, domnul dr. Liviu Popa (Conference Chair) a susţinut o prelegere pe tema „Poliţie şi societate”, încadrându-se prin mesajele de responsabilitate socială în semnificația Zilei Naționale. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în cadrul a trei paneluri: Comunicare şi eficienţă în acţiunile poliţieneşti, Siguranţa persoanei în societatea informaţională; Cooperare judiciară internaţională în materie penală.

Lucrările prezentate în cadrul conferinței, selectate în urma procesului de recenzie, vor fi publicate în numerele din 2013 ale revistei Agora International Journal of Juridical Sciences, clasificată C.N.C.S.I.S. B+, indexată în mai multe baze de date internaţionale (EBSCO, COPERNICUS, DOAJ, ULRICH).

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !