Ziua Oradiei, serbată cu fast

Ziua Oradiei, serbată cu fast
Oradenii par sa fi prins, din nou, gustul momentelor solemn-festiviste. Muzica de fanfara, defilarile militare si depunerile de coroane au adunat o multime de oameni, tineri si vârstnici deopotriva, în Parcul 1 Decembrie, la Statuia Ostasului Român.

Pentru acestia, pentru VIP-urile Oradiei si pentru multe clase de elevi, Ziua Oradiei a debutat la o maniera cât se poate de serioasa. Tras la patru ace, cu panglica tricolora de-a latul pieptului, primarul a deschis sirul discursurilor de la statuia din parc, dupa ce în prealabil a dat ascultare imnului national în interpretarea fanfarei militare, în compania celorlalte personalitati venite în Centru la festivitate.

Absent nemotivat

Depunerea de coroane a ocazionat si un episod care tine mai degraba de registrul comic: momentul în care cei din PD au fost chemati sa duca coroana spre soclul statuii aproape ca a golit parcul. Disciplinati, pedistii s-au încolonat în spatele sefului Petru Filip, pentru solemnitate. „Cred ca au mobilizat întreaga organizatie judeteana”, au comentat, si nu degeaba, voci cârcotase din multime.

Dupa momentul solemn din Parcul 1 Decembrie, multimea s-a mutat în fata Casei memoriale „Aurel Lazar”, unde s-a repetat depunerea de coroane. În conditiile în care toate institutiile si partidele semnificative din Oradea au avut trimisi la Ziua Oradiei, Uniunea Democrata a Maghiarilor nu si-a trecut evenimentul în agenda, reprezentantii sai putând fi zariti în fata Bisericii Sf. Ladislau, pentru depuneri de coroane.

Haine de epoca

Organizatorii Zilei Oradiei si-au facut treaba la o maniera aproape de superlativ: intrarea principala spre Sala „Traian Mosoiu” din Primarie era vegheata de vechi printese, printi, clovni, chiar si calai, în vreme ce multimea de baloane din sala mare a colorat încaperea în culorile orasului – rosu si albastru.

O alta noutate a constituit-o prezenta masiva a elevilor la sedinta festiva a Consiliului Local, numarul lor întrecându-l pe cel al militarilor în rezerva si al pensionarilor din alti ani.

Ca gazda, primarul Petru Filip a cuvântat primul si de aceasta data. „Acest formalism de care încercam sa ne ferim este binevenit uneori. Nu trebuie sa uitam cine suntem si ce ne individualizeaza”, a punctat Filip, încercând sa justifice utilitatea solemnitatilor în programul Zilei Oradiei.

Celorlalti vorbitori le-a revenit misiunea de a expune semnificatia zilei de 12 Octombrie pentru Oradea elevilor de la Liceul Penticostal sau de la „Onisifor Ghibu”, cei care au facut istorie politica în locul orelor de chimie, „capela”, educatie fizica, respectiv limba româna si sport.

„E mai distractiv aici ca la scoala. Arata fain cu personajele de pe scari si cu baloanele albastre si rosii”, apreciaza una dintre elevele care au schimbat banca scolara pe un loc în sala mare.

Cristina Ghilea