ZOO, bani pentru înghesuială

5Comentarii
ZOO, bani pentru înghesuială
ORADEA – Dacă povestea lui Pinochio ar fi adevărată, edilii s-au putea duela-n nasuri cu subalternii lor. În cele trei zile scurse de la începutul acestei săptămâni, discursul edililor legat de problema Grădinii Zoologice s-a întors zilnic cu 180 de grade, ajungându-se, ieri, în faţa consilierilor locali, cu o variantă nouă nouţă.

Bani fără teren
Ultima dintre variantele de rezolvare a situaţiei Grădinii Zoologice a fost expusă Legislativului, la iniţiativa executivului local, după cum a ţinut să precizeze primarul Petru Filip, şi a şi primit majoritatea necesară promovării: Primăria s-a angajat la suportarea a 25% din costul reabilitării, restul fiind promis de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, dar nu alocă nici un cm pătrat de teren în plus pentru extindere. Supraaglomerarea din prezent are, astfel, toate şansele să continue pe viitor.s „Angajamentul nostru este de 25% dintr-o sumă care va fi stabilită ulterior. În acest moment este greu de menţionat la ce valoare se va ridica investiţia”, a declarat primarul.
Proiectul, fără extindere, a întrunit majoritatea necesarp, fiind susţinut masiv, cu declaraţii chiar, de puterea locală, PD şi UDMR.

 

De dată recentă
Opozantă a ideii de a vota doar finanţarea fără alocarea de teren promisă, Silvia Suciu a expus câteva informaţii semnificative pentru problemă. „Doar anul acesta şi-a luat RER-ul terenul de lângă ZOO, (cel pe care ar fi putut să se facă extinderea) ca şi capital social în natură. HCL-ul ar trebui, totuşi, să cuprindă şi un punct referitor la extindere. Este păcat ca această suprafaţă să rămână unei societăţi comerciale”, crede consiliera pesedistă. Opinia sa n-a adunat, însă, prea mulţi susţinători, iar materialul a trecut aşa cum a fost propus de executiv.

 

Groza, speculantul?
„Au existat comentarii referitoare la extindere”, a mai punctat Petru Filip în faţa aleşilor locali, „dar acestea sunt chestiuni speculative”. Voit sau nu, declaraţia lui Filip îl pune pe vicele Mihai Groza, coleg în PD, în postura de speculant, în condiţiile în care acesta a convocat, marţi, o conferinţă de presă tocmai pentru a anunţa alocarea de teren pentru ZOO Oradea, tocmai din curtea RER-ului. „Mâine, în Consiliul Local se va discuta extinderea Grădinii Zoologice de la 3-6 hectare la şase hectare”, declara, marţi, viceprimarul Mihai Groza. Acesta a fost gazda conferinţei de presă, chiar dacă şi şeful său din PD şi de pe linie administrative, Petru Filip, se afla în instituţie dar s-a ferit să dea chiar el vestea cea bună, care, de altfel, n-a ţinut mai mult de 24 de ore. „De dimineaţă Gherdan a discutat cu Lucia Varga şi ea i-a spus să formulăm aşa”, s-a justificat Mihai Groza.
De menţionat că săptămâna municipalităţii a debutat cu bâlbe. Primul care a ieşit cu o informaţie falsă a fost Dan Gherdan, director adjunct pe mediu în Primărie, care a spus că se va trimite la Ministerul Mediului o decizie mai veche a Legislativului. Marţi a venit vremea vicelui Groza să o dea-n bară, cu informaţia că extinderea Zoo, care, ca mai toate „informaţiile” legate de Zoo a avut picioare scurte. A durat doar până ieri, când aleşii au votat finanţarea fără extindere, pentru că aşa le-a solicitat executivul.

Cristina Ghilea



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor