Zoo, salvată pe ultima sută?

7Comentarii
ORADEA – Ministerul vine cu o cofinanţare de 75%. Consiliul Local trebuie să finanţeze restul de 25%.Lucia Varga, secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) s-a întâlnit azi cu instituţiile implicate în problema Grădinii Zoologice orădene, rămasă fără autorizaţie de mediu: Primăria Oradea, RAPAS, Agenţia Judeţeană de Mediu, Garda de Mediu, Consiliul Judeţean, Prefectura Bihor.

Potrivit Luciei Varga, discuţiile au fost constructive, urmând ca până la 15 noiembrie Consiliul Local să emită o Hotărâre prin care să-şi anunţe intenţia pentru modernizarea şi extinderea Zoo Oradea dela 3,7 ha la 6 ha. Aşadar, va fi nevoie de o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. „Sper ca până pe 15 noiembrie autoritatea locală să trimită la minister o Hotărâre de Consiliu Local pentru extinderea şi modernizarea Grădinii, care să prevadă şi alocarea a 25% din finanţarea lucrărilor din bugetul local”, a declarat Varga. Secretarul de stat a ţinut să sublinieze că Ministerul Mediului va finanţa lucrările de la Grădina Zoologică în proporţie de 75%. „Noi venim în sprijinul lor. Nu vrem ca orădeanul să găsească lacătul pe poarta de la Zoo, din 2008!”, a mai spus Varga.

Dan Gherdan, director adjunct al Direcţiei Tehnice din Primărie, spune că se lucrează la studiul de fezabilitate (SF) necesar modernizării Zoo. „Suntem hotărâţi să participăm la această propunere de finanţare”, a declarat reprezentantul municipalităţii.

La rândul său, Gheorghe Raţiu, comisar-şef al Gărzii de Mediu, a avertizat că, dacă autorităţile competente nu fac eforturi în ceasul al doisprezecelea pentru a demara lucrările de modernizare-extindere a Grădinii Zoo, cu siguranţă că de la anul aceasta se va desfiinţa, urmând ca animalele să fie redistribuite altor grădini zoologice din ţară!

 

Unii vroiau mutare…

Secretarul de stat Lucia Varga a dezvăluit că, în cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii instituţiilor implicate, au fost şi propuneri de mutare a Grădinii în afara oraşului. Varga l-a indicat pe reprezentantul RAPAS, Mihai Molnar, ca promotor al ideii. Varga s-a declarat însă pentru păstrarea locaţiei actuale, poziţie susţinută, pare-se, şi de către reprezentanţii Primăriei. Mai mult, în cazul mutării Grădinii Zoologice de pe actualul amplasament, s-ar pierde cofinanţarea de 75% venită de la minister.

În cazul în care municipalitatea va trimite în timp util către minister documentele cerute, Varga estimează că până la finele acestei luni va fi emisă Hotărârea de Guvern cu aprobarea cofinanţării guvernamentale pentru Zoo Oradea. În ciuda faptului că lucrări de amploare pe teren nu se vor putea face anul acesta, pentru că vine iarna, Lucia Varga crede că Grădina nu va fi închisă de la 1 ianuarie 2008, în ciuda faptului că termenul de conformare va fi expirat. Varga: „Dacă vede că eşti pe calea cea bună, Uniunea Europeană te lasă să continui. De aceea sper ca până la sfârşitul acestei luni să avem HG-ul”.

 Calin Corpas



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor