În penultima ieşire publică programată în această campanie electorală, primarul candidat Ilie Bolojan a ales să se afişeze la sediul partidului încadrat de cea mai nouă achiziţie liberală – Dacian Palladi şi de Florin Birta, cel despre care se vehiculează că ar fi următorul viceprimar liberal.
Dintre apoliticii care l-au susţinut pe Ilie Bolojan în campania din 2008, Dacian Palladi rămâne, cel puţin deocamdată, de partea primarului Oradiei.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Drogați la volan. Cinci șoferi au fost condamnați în aceeași zi pentru că au consumat „ilegale”
Într-o singură zi, la finalul lunii noiembrie, Judecătoria Oradea a pronunțat sentințele în cazul a cinci conducători auto care au fost prinși conducând după ce au consumat substanțe interzise.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 9 decembrie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 9 decembrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Contract semnat pentru acumularea Corbești: Bihorul face un pas decisiv împotriva inundațiilor
Reluarea lucrărilor la acumularea nepermanentă Corbești, obiectiv hidrotehnic aflat în conservare de aproape un deceniu, a devenit oficială.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

La Baroul Bihor va avea loc o dublă lansare de carte a autorului Alexandru Sfârlea
Cele două volume vor fi prezentate de prof. Lucian Scurtu şi conf. univ. dr. Dan Horațiu Popescu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Emoții în luminile orașului”, expoziție fotografică vernisată de dr. Popoviciu Carmen Simona
Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 9 decembrie, de la ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Proiect de peste 5,36 de milioane de lei pentru cardiologia Spitalului Județean
Finanțarea proiectului pentru achiziția de echipamente pentru diagnosticarea și tratarea pacienților cardiaci critici a fost aprobată.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

AJOFM Bihor: Majoritatea șomerilor sunt între 40 și 49 de ani, rata șomajului crește ușor
La sfârșitul lunii noiembrie 2025, rata șomajului în Bihor a urcat la 2,12%, fiind înregistrați peste 5.000 de șomeri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primăria a demarat lucrările la un proiect votat de către orădeni prin bugetarea participativă
Primăria Oradea a început lucrările pentru amenajarea unui loc de joacă modern pe strada A.D. Xenopol, la intersecția cu Păunului, în vecinătatea Grădiniței nr. 27.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cu gândul la pasionații de grătare, Primăria amenajează cinci vetre de foc în zona de picnic de la Silvaș
Primăria Oradea a demarat lucrările de amenajare a cinci vetre pentru foc în zona de picnic Silvaș, potrivit unui comunicat transmis de municipalitate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Valabilitatea Cardului European de Sănătate s-a modificat. Vezi cum
Casa de Asigurări de Sănătate Bihor reamintește cetățenilor schimbările legislative cu privire la valabilitatea Cardului European de Sănătate conform Monitorulului Oficial al României.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident rutier în Fughiu: Un bărbat de 70 de ani, băut bine a intrat cu mașina în șanț
La data de 8 decembrie, polițiștii orădeni au dispus reținerea, pentru 24 de ore a unui bărbat de 70 de ani, din comuna Oșorhei, județul Bihor, cercetat pentru infracțiuni rutiere.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.