Oradea se va bucura astfel de un important vehicul de promovare la nivel naţional.
Prezent la Oradea, la invitaţia regizorului Radu Vaida, în cadrul evenimentului „Dialoguri interioare”, marele actor Ion Caramitru a vorbit şi despre rolul pe care l-a jucat la Revoluţie „sau cum veţi vrea să-i ziceţi”, dar şi despre perioada în care a fost Ministru al Culturii.
Mircea Bradu, Vetuţa Pop şi Ion Abrudan s-au aflat printre spectatorii lui Ion Caramitru.
Teatrul Regina Maria anunţă o nouă ediţie a spectacolului „Dialoguri interioare”, al cărui invitat va fi Ion Caramitru.
Eduard şi Bianca reprezintă cel mai bun duo de magie și iluzionism din România. Orădenii sunt obişnuiţi să-i vadă în spectacole de neuitat, pline de stil și eleganță, de numere de magie moderne, comice și interactive și de iluzii impresionante și unice în țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Firma Condremon SRL a solicitat aviz arhitect-șef pentru PUD pentru construirea unui ansamblu de locuințe – la 19 apartamente, 9 locuri de parcare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La unele spectacole din programul lunii aprilie mai sunt deja doar câteva bilete disponibile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari bihoreni au fost solicitați să intervină în mai multe localități din județ în urma vijeliilor puternice, care s-au manifestat în seara zilei de luni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
USR-istul Nicu Ștefănuță și PNL-istul bihorean Vasile Blaga au cerut explicații conducerii aeroportului vienez în privința controlului dublu la care ar fi supuși pasagerii români.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbatul de 38 de ani a fost oprit de polițiști luni dimineața, 27 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbatul de 63 de ani a fost urmărit național.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Agenții comerciali sunt invitați la o sesiune de informare pe tema controalelor care se vor opera în acest an.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii au recuperat 1.800 lei din banii furați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul rutier a avut loc luni dimineața, în 27 martie, în Salonta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de excavare a fundației pentru cele două cămine studențești din campusul Universității au început anul trecut.